Articol de GSP - Publicat marti, 10 noiembrie 2015 16:03
Gest superb al organizatorilor din acest an al Turneului Campionilor! Cele două grupe ce se vor trage la sorți vor fi denumite după jucători ce au cîștigat turneul de-a lungul istoriei sale.
Grupa A va fi denumită după fostul jucător de tenis american Stan Smith, iar Grupa B după nimeni altul decît Ilie Năstase, cvartuplu cîștigător în perioada 1971-1973 și în 1975.
”Nasty” este primul lider mondial din istoria clasamentului ATP, și pînă în prezent, singurul cîștigător român de Grand Slam.
Cei 8 jucători calificați la ediția din acest an a Turneului Campionilor, la simplu, sunt: Novak Djokovic, Andy Murray, Roger Federer, Stan Wawrinka, Tomas Berdych, Rafael Nadal, David Ferrer şi Kei Nishikori
Numele grupelor Turneului Campionilor la simplu și la dublu:
Simplu
Grupa "A": Stan Smith, denumită după marele tenismen american, care a cîștigat ediţia inaugurală a Turneului Campionilor, la Tokyo în 1970.
Grupa "B": Ilie Năstase, denumită după emblematicul jucător de tenis român, care s-a impus de 4 ori, în perioada 1971-1973 şi în 1975.
Dublu
Grupa "A": Ashe/Smith. Cuplul din SUA a cîștigat prima ediţie, în 1970, la Tokyo.
Grupa "B": Flemin/McEnroe. Peter Fleming şi John McEnroe au cîștigat prestigioasa competiție de 7 ori consecutiv.