Articol de GSP - Publicat vineri, 09 septembrie 2022 10:10 / Actualizat vineri, 09 septembrie 2022 11:01
Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA) și Ons Jabeur (28 de ani, 5 WTA) se vor înfrunta în finala US Open. Este prima dată când cele două jucătoare se califică în ultimul act la Grand Slam-ul american.
- Iga Swiatek - Ons Jabeur se va juca pe 10 septembrie, de la ora 23:00, ora României. Meciul va fi transmis pe Eurosport.
Iga Swiatek a trecut în semifinală de Aryna Sabalenka (24 de ani, 6 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-4.
Iga Swiatek a trecut de Sabalenka în semifinale la US Open
Cele două jucătoare au început echilibrat și au mers cap la cap până la 2-2 în primul set. De acolo, jucătoarea din Belarus a reușit să ia un break, apoi s-a distanțat până la 5-3. Swiatek a servit să rămână în set, dar a pierdut.
Poloneza a început mult mai bine setul secund. A făcut break încă din primul game și a câștigat fără emoții, cu 6-1, în 41 de minute. Liderul mondial a scăzut însă din nou turațiile, în startul setului 3. A pierdut primele două game-uri, apoi a reușit să egaleze. Au mers cap la cap până la 4-4, apoi Swiatek a reușit să închidă meciul.
Jabeur, victorie fără emoții cu Caroline Garcia
Jabeur s-a impus în semifinala cu Caroline Carcia (28 de ani, 17 WTA), cu scorul de 6-1, 6-3. Meciul a fost unul fără istoric, tunisianca câștigând în doar o oră și 7 minute.