SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Sfatul lui Ilie Năstase pentru Simona Halep înainte de Roland Garros: „E mai important să faci asta”

Simona Halep // foto: Guliver/gettyimages
Simona Halep // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 mai 2022 11:24 / Actualizat sambata, 21 mai 2022 11:24

Ilie Năstase (75 de ani) crede că Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) ar trebui să se concentreze mai degrabă pe câștigarea trofeelor decât pe poziția din clasamentul mondial.

Din august 2021, când a ieșit din TOP 10 mondial, Simona Halep se străduiește să revină printre primele jucătoare din tenisul mondial. Afectată de problemele medicale și fără multe rezultate notabile, Simona a încheiat anul trecut pe locul 20 WTA, iar acum, înainte de Roland Garros, este pe 19.

Ilie Năstase, fost mare jucător de tenis, o vede pe Halep capabilă să câștige turneul din capitala Franței, pe care l-a mai cucerit în 2018, și spune că Simona ar trebui să se concentreze mai degrabă pe adăugarea de trofee de anvergură în vitrina personală decât pe locul din clasament.

Djokovic, marele pierzător după decizia ATP cu privire la Wimbledon » Va ceda fotoliul de lider mondial!
ATP
Djokovic, marele pierzător după decizia ATP cu privire la Wimbledon » Va ceda fotoliul de lider mondial!

Ilie Năstase, despre Simona Halep: „E mai important să câștige turnee de Grand Slam decât să fie pe primul loc”

„Simona a fost numărul 1 și toate fetele care vin din urmă vor să o bată pe ea, sau pe Swiatek. Toate dau cel mai bun din ele când joacă cu cineva care a fost numărul 1. Nu mai contează că acum e 20, dacă ai fost cândva numărul 1 nu are cum să te conteste cineva.

Sigur că poate (n.r. - câștiga Roland Garros), dar nu e nevoie să revină pe primul loc. E mai important să câștige turnee de Grand Slam decât să fie pe primul loc. A fost deja, nu mai are nevoie de numărul 1. De ce? Ai fost o dată acolo, acum turneele de Grand Slam sunt mai importante”, a declarat Năstase la Pro Arena.

Simona Halep are o oportunitate bună la Roland Garros

Turneul de la Roland Garros este programat între 22 mai și 5 iunie 2022. În turul 1, Halep o va înfrunta pe croata Ana Konjuh, locul 66 WTA.

Avantajul Simonei este că nu are puncte de apărat în acest an, astfel că un parcurs bun pe zgura din Paris ar urca-o serios în clasamentul WTA. Între Simona și ocupanta locului 10, Garbine Muguruza, sunt 934 de puncte.

Prezența în semifinale aduce 780 de puncte, cea în finală 1.300, iar câștigarea trofeului 2.000!

Mai multe știri din tenis: 

Stakhovsky, mesaje șocante pe Twitter: „Când a devenit Daniil Medvedev un invadator și un criminal?” / „În momentul în care nu a condamnat invazia”

Roland Garros creează „o bulă” pentru jucători, după scandalul cu Naomi Osaka de anul trecut. Amelie Mauresmo: „Nu e împotriva jurnaliștilor, dar vom pune moderatori în săli”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Superliga
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Superliga
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează