Articol de GSP - Publicat joi, 01 iulie 2021 13:15 / Actualizat joi, 01 iulie 2021 14:05
Simona Halep (29 de ani 2 WTA) a fost forțată să se retragă de la Wimbledon din cauza unei accidentări, însă prezența ei la turneul londonez ar fi fost sub semnul întrebării chiar și fără actualele probleme medicale.
Simona Halep nu ar fi participat la Wimbledon, chiar dacă nu era accidentată!
Daily Mail scrie astăzi că Simona Halep n-ar fi putut participa la Wimbledon nici dacă era aptă din punct de vedere fizic. Asta pentru că jucătoarea noastră a luat contact în avionul care o transporta la Londra cu o persoană infectată cu coronavirus.
Britanica Johanna Konta, semifinalistă la Wimbledon în 2017, s-a aflat într-o situație asemănătoare: nu a putut lua parte la competiția din acest an după ce s-a aflat în contact direct cu o persoană infectată cu COVID-19. Un membru al echipei Johannei a fost depistat pozitiv cu COVID-19, iar jucătoarea a fost în contact direct cu acesta.
Simona a suferit în mai o ruptură musculară la gamba stângă și nu s-a refăcut pe deplin, astfel că și-a anunțat retragerea de la Wimbledon și Jocurile Olimpice. Astfel, jucătoarea noastră nu și-a putut apăra trofeul cucerit pe iarba londoneză în 2019.
Darren Cahill, în aceeași situație cu Halep: „Sunt în autoizolare de luni”
„Sunt în autoizolare de luni, după ce NHS Track&Trace a considerat întreg zborul nostru din 21 iunie către Marea Britanie ca fiind cazuri de contact direct cu o persoană care a fost testată pozitiv cu Covid câteva zile mai tărziu.
Patru teste negative în ultimele opt zile şi vaccinat cu schema completă înseamnă zero. Total dezamăgit”, a scris Darren Cahill pe Twitter, conform spotmedia.ro.