Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 mai 2020 13:02
Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) poate reveni după data de 15 mai la antrenamente. Ionuț Stroe, ministrul sportului, a explicat condițiile speciale în care jucătorii de tenis se pot antrena.
Vor putea lua parte la antrenamente maximum trei participanți: doi jucători și un antrenor/medic. Aceștia trebuie să respecte normele de igienă și să încerce să să respecte cât mai mult normele de distanțare socială.
„Pe un teren de tenis, e permis accesul a cel mult trei participanți. Nu e permis accesul copiilor de mingi, nici schimbarea terenului. Jucătorii vor trebui să-și marcheze propriile mingi și să le folosească doar pe acestea la serviciu.
Toate echipamentele sportive trebuiesc dezinfectate, echipamentul trebuie pus în pungi speciale”, a declarat Ionuț Stroe, în timpul conferinței de presă de azi.
Competițiile din tenis sunt întrerupte cel puțin până la jumătatea lunii iulie. Simona Halep n-a mai disputat un meci oficial din 22 februarie, când se impunea în fața Elenei Rybakina în finala de la Dubai, scor 3-6, 6-3, 7-6 (5).
Darren Cahill i-a trimis Simonei Halep un pachet din Australia: „Abia aștept să-l folosesc”
Simona Halep încearcă să rămână conectată la pregătirea specifică unui tenismen, iar Darren Cahill tocmai ce a venit în sprijinul acesteia.
Sportiva noastră a primit un colet de la antrenorul Darren Cahill, pachet trimis în România tocmai din îndepărtata Australie. Ce conținea el?
Un sistem modern „PlaySight Go”, care are rolul de a monitoriza din mai multe unghiuri sesiunile de antrenament.
Can’t wait to put the new @PlaySight GO system to use. We are sending a GO system to @Simona_Halep in Romania so I can watch practice sessions live and help coach with Arti. Connecting sport through technology to make the world smaller and better. pic.twitter.com/OPERD3uKo0
— Darren Cahill (@darren_cahill) May 7, 2020
VIDEO. Klaus Iohannis a vorbit despre ridicarea stării de urgență din România și măsurile care vor fi adoptate după 15 mai
Citește și alte știri de actualitate:
Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, detalii despre reluarea Ligii 1: „Atunci vom avansa un calendar!”
Simona Halep, inclusă de WTA într-un top impresionant: doar două jucătoare o depășesc