SPORTURI  »  TENIS  »  INDIAN WELLS

Încă un pas spre Turneul Campionilor » Horia Tecău e în „sferturi” la Indian Wells!

Românul și Krawietz s-au calificat în sferturi la Indian Wells / Sursă foto: Facebook Horia Tecău
Românul și Krawietz s-au calificat în sferturi la Indian Wells / Sursă foto: Facebook Horia Tecău

Articol de GSP - Publicat marti, 12 octombrie 2021 23:00 / Actualizat marti, 12 octombrie 2021 23:10

Horia Tecău (36 de ani, #15 ATP la dublu) şi Kevin Krawietz (29 de ani, #14 ATP la dublu) s-au calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Indian Wells

Perechea româno-germană a trecut de cea americană formată din Steve Johnson/Sam Querrey cu 7-6 (7), 7-6 (4). În „sferturi”, Tecău și Krawietz vor înfrunta cuplul Tim Puetz (Germania, 33 de ani, #28 ATP la dublu)/Michael Venus (Noua Zeelandă, 33 de ani, #16 ATP). 

Horia și Kevin sunt la al treisprezecelea turneu jucat împreună în acest sezon, ei reușind să se impună la Halle și să joace alte trei finale, la Hamburg, Barcelona și Hamburg. 

Tecău și Krawietz sunt în cursa pentru Turneul Campionilor, ei ocupând înainte de turneul de la Indian Wells poziția a șaptea în ierarhia acestui sezon, cu primele opt perechi urmând să fie prezente la Torino.

Horia Tecău: „Cel mai greu a fost să joci fără fani și să stai în bulă”

Horia Tecău a descris recent cum se simte pandemia din perspectiva unui jucător, ce dificultăți a avut la turneele la care a participat și cum a rezistat în momentele grele.

„Cel mai greu a fost să stai în acea bulă. Nu puteai să ieși în oraș. Simțeai nevoie să te ieși la cină, să te plimbi, să te relaxezi. La început, stăteai doar la hotel și la teren. 

Și a fost greu și din cauza absenței fanilor. Nu e ușor să joci cu tribuna goală. Eram noi, adversarii și antrenorii. Era ca un antrenament cu miză. Așa, o săptămână sau două e ok, dar să joci luni întregi așa... Dar acum s-au mai relaxat. La presiunea jucătorilor, care și-au asumat că vor avea grijă, s-a primit acceptul de a se respecta doar restricțiile din acea țară. La început aveai voie să ieși doar o oră, dar au văzut că nu au apărut cazuri de COVID și s-au mai relaxat regulile”.

VIDEO Horia Tecău, despre cum s-a schimbat tenisul în pandemie

Citește și alte știri din tenis:

Reflecția Soranei Cîrstea după eșecul dramatic de la Indian Wells: „Tenisul poate fi brutal uneori”

Gabriela Ruse, despre Emma Răducanu: „Nu știe limba română. Mi-a spus doar «mulțumesc»”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Cea mai dementă minte” din lumea sportului: 121 de amante, inclusiv fiica vecinului, un miliard de euro și o bătaie în care soția i-a scos doi dinți!

„Mă spăl într-un butoi, supraviețuiesc cu 130 de euro pe lună!" » A fost o mare speranță a fotbalului, dar azi trăiește în condiții catastrofale și suferă de „boala vampirului”, o afecțiune gravă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează