SPORTURI  »  TENIS  »  INFRASTRUCTURĂ

Ce urmează după Simona Halep? Victor Hănescu, analiză alarmantă: „Statul nu ajută copiii, nu investește, iar rezultatele se văd!”

Victor Hănescu
Victor Hănescu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 septembrie 2021 12:33 / Actualizat vineri, 04 februarie 2022 23:16

Infrastructura precară din tenisul românesc continuă să fie o piedică importantă în dezvoltarea tinerilor care visează să devină următoarea Simona Halep sau următorul Ilie Năstase. Fostul tenisman Victor Hănescu arată cu degetul statul român.

România nu dispune de un număr considerabil de baze sportive în care se poate practica tenisul și care oferă condiții potrivite pentru performanță. Numărul acestora este mic, iar localizarea lor este, de asemenea, problematică. Cum bazele sportive performante sunt concentrate în zona Capitalei, copiii din provincie pleacă din start cu un handicap în drumul spre succesul în sportul alb.

În lipsa sprijinului și a investițiilor din partea statului, foști mari sportivi își deschid academii în care copiii să poată învăța tenis. Unul dintre cei care a făcut asta este Victor Hănescu (40 de ani), locul 26 mondial în cel mai bun an al carierei, 2009.

Victor Hănescu, despre infrastructura din tenis: „Sportivii nu sunt ajutați de stat”

Într-un interviu publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar, Hănescu acuză statul român că nu investește în sport:

„Sportivii vor să creeze un sistem, dar nu sunt ajutați de stat. România are oameni care au făcut performanță și pot da mai departe lucrurile acestea. Statul nu investește, iar rezultatele se văd, sportivii care au plecat din România și sunt susținuți în afară au condiții. La academia mea de tenis am sportivi pe care încerc să îi ajut, dar le caut sponsori, statul nu îi ajută”.

Fostul jucător, care este și antrenor la Academia de Tenis Victor Hănescu, schițează baza sportivă ideală: aceasta ar trebui să aibă cel puțin 10 terenuri de tenis cu diferite tipuri de suprafețe, o sală de fitness, terenuri acoperite / săli în care se poate juca iarna, un restaurant, poate un hotel. Hănescu face o comparație cu bazele sportive din străinătate:

„În afară, cluburile de tenis sunt create într-un campus, pot avea și școală. În România nu există așa ceva, aici e o problemă pentru că părinții vor să fie cât mai aproape de clubul sportiv pentru că e dificil să ia copilul de la școală, să stea în trafic și apoi să îl aducă la clubul sportiv. Părinții vor să fie astfel de baze sportive în oraș, dar multe dintre ele sunt la marginea orașului”, a mai spus Hănescu, care concluzionează că mai mulți părinți ar dori să-și pună copiii pe calea tenisului, dar infrastructura îi provoacă să se răzgândească.

80 de copiipractică tenisul la Academia de Tenis Victor Hănescu

1.000 de eurolunar este costul minim pentru practicarea tenisului, conform ZF

Ce urmează după Simona Halep? Victor Hănescu, analiză alarmantă: „Statul nu ajută copiii, nu investește, iar rezultatele se văd!”
Victor Hănescu // foto: Imago

„Recuperatorul fizic este la fel de important ca sportul în sine”

Despre lipsa condițiilor din tenis a vorbit și Iuliana Butuc Cerchez, mama Soniei Butuc Cerchez, o sportivă de perspectivă în vârstă de 12 ani: „Nu e nicio bază care să ofere condiții, să ofere tot ce are nevoie un sportiv ca să facă sport de performanță. 

Cea mai mare problemă este că în aceeași bază sportivă, oricât de bună ar fi, nu ai totul centralizat, nu ai recuperator fizic, care este la fel de important ca sportul în sine. Nu mai spunem de maseur, nu există niciun program de recuperare, fiecare părinte trebuie să se informeze singur”.

Mama Soniei adaugă faptul că fiica ei nu a primit nicio bursă în cei 7 ani de când practică tenisul, deși a fost vicecampioană națională la juniori.

Citește mai multe știri din tenis: 

Simona Halep și-a anunțat programul din finalul de an » Participă la turneul de la Cluj-Napoca!

Prima apariție pentru bunica Emmei Răducanu: „Vă mulțumesc că ați fost alături de ea!” + ce îi gătește nepoatei de fiecare dată când vine în România

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Superliga
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
titiduru22
titiduru22  •  15 Septembrie 2021, 16:23

Domnul Hanescu care e umblat prin lume nu stie ca in tarile civilizate sportul de performanta se face la nivel de cluburi si academii private pe banii din sponsorizari sau pe banii sportivilor ?

cirus11
cirus11  •  15 Septembrie 2021, 15:52

Foarte bine ca nu se investeste in sportul de performanta... prefer de 100 de ori sa se bage bani in sportul de masa.

eccepop
eccepop  •  15 Septembrie 2021, 15:02

Din postura de simplu iubitor/practicant al tenisului, am trimis pe adresa FRT ([email protected]) la data Thu, Jan 15, 2015 at 3:53 PM un email cu continutul de mai jos: "Intentionez sa construiesc un teren de tenis pe iarba (loc: ...., jud....) si, inainte de a incepe, doresc sa ma informez cat se poate de amanuntit despre subiect. Intrucat nu am gasit, deocamdata, nicio informatie despre existenta unui astfel de teren in Romania, v-as ramane indatorat daca mi-ati da un indiciu de referinta, presupund ca in baza de date a FRT exista informatii in acest sens. Cu deosebita consideratie,......". Ce-i drept, nu mizam neaparat pe un raspuns, necum pe vreun sprijin, fiind vorba de o initiativa strict personala, si nu comerciala. Fara a fi, deocamdata, si mic crescator de animale mari, n-am tinut seama de enuntul exclusivist afisat pe frontispiciul FRT, care glorifica premize cu iz zootehnic ("Iarba e buna numai pentru vaci"), si mi-am dus proiectul la bun sfarsit.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close