Articol de Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat miercuri, 04 decembrie 2024, 13:13 / Actualizat miercuri, 04 decembrie 2024 13:13
Ion Țiriac, 85 de ani, a comentat scandalul momentului în tenis, faptul că Iga Swiatek, locul 2 WTA, multă vreme lider mondial, a fost testată pozitiv cu o substanță interzisă și suspendată doar o lună, după ce a dovedit contaminarea accidentală. Cazul a fost ținut secret de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis, ceea ce a provocat reacții dure la adresa conducătorilor tenisului mondial.
Inclusiv Simona Halep a reacționat, acuzând felul diferit în care a fost tratat cazul de ei de dopaj, raportat la situația polonezei.
Astăzi, într-o reacție avută la Țiriac Collection, expoziția lui de la Otopeni, fostul tenisman Ion Țiriac a opinat că problema este la organismele care reglementează dopingul în sport, precum WADA, și la excepțiile pe motive medicale de care se bucură unii sportivi.
Ion Țiriac: „Așa m-am supărat că mă pregătesc să dau în judecată WADA și IOC-ul”
„Spun că l-a uns pe Sinner... e imposibil să fi fost altceva, nu putea lua o milionime dintr-o pastilă. Sau, fata asta (n.r. - Iga Swiatek), se pare că ce a luat nu era chiar pentru dormit. Dar nu astea mă deranjează. Știți ce mă deranjează pe mine, și mă stupefiază? Că voi și toată lumea e de acord cu mine.
La sărbătoarea olimpismului românesc, am avut onoarea să stau la masă cu președintele comitetelor olimpice europene, secretarul lui și toată lumea. Și zic: «Băi băieți, eu așa m-am supărat că mă pregătesc acum și o să dau în judecată WADA, IOC-ul (n.r. - Comitetul Internațional Olimpic), pe toți cei care răspund de doping, de lista neagră și de mânăriile care se fac în sport».
În sport sunt extraordinar de mulți oameni bolnavi. Extraordinar! Cred că sunt 70-80%. Bolnavi rău! Se duc la doctor, iau un certificat medical, îl dau apoi comisiei medicale. Comisia medicală îl înaintează unui alt organism de conducere, iar săracul bolnav primește un waver, adică o excepție. Așa iese din normal și poate lua din lista neagră. E o listă neagră acolo, eu am făcut-o!
Știți câte are un mare atlet, ca cel care a câștigat proba de 100 de metri la Paris (n.r. - Noah Lyles)? Opt «wavers». Eu cunosc și în tenis câțiva sau câteva care au chiar mai multe! Atunci, dacă e cineva bolnav, să-l ducem la spital! Să-l ducem la spital și se face bine. Sau dacă nu, scoateți toate medicamentele pe care cineva are dreptul să le ia, legal sau cu excepție, de pe lista neagră și puneți-le pe lista albă.
Eu plătesc 125.000 de euro pentru o lojă la US Open, de exemplu, sau chiar mai mult, merg acolo și în finală vin și joacă unul cu 6 «wavers» contra unuia care nu are dreptul, ia o aspirină - Sinner, de exemplu - și iese pozitiv. Păi stai un pic, unde trăim aici? WADA nu a fost făcută în scopul ăsta, ci contra drogurilor!”, a afirmat Țiriac.
Ion Țiriac: „Halep mi-e dragă, dar a făcut o greșeală capitală!”
„În România, se pare că mai multe accidente mortale sunt cu drogați la volan, decât cu bețivi. Atunci te întrebi: ce merită un drogat? Păi merită să stea 20 de ani după gratii, apoi nu mai ia!
Deci aici e toată treaba, nu să comparați situațiile lui Sinner și Iga cu a lui Halep. Halep mi-e tare dragă, am vorbit și ieri cu dumneaei. Dar a făcut o greșeală capitală! A zis: «Nu, nimeni nu se atinge de echipa mea». Ei, poftim. După un an și jumătate, i-au dat dreptate”, a completat Țiriac.
FOTO. Noii bolizi din colecția lui Ion Țiriac
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor