Articol de GSP - Publicat sambata, 29 mai 2021 11:12 / Actualizat sambata, 29 mai 2021 13:14
Irina Bara (26 de ani, 122 WTA) și-a aflat adversara din primul tur al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros. Jucătoarea noastră a trecut de trei tururi de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal.
- Tablourile principale de la Roland Garros 2021 debutează duminică, 30 mai. Toate informațiile importante pot fi găsite pe GSP.ro, iar meciurile pot fi urmărite la TV pe Eurosport.
Astfel, Irina Bara se va duela cu australianca Astra Sharma (25 de ani, 124 WTA), jucătoare cu o ascensiune interesantă, care în luna aprilie a acestui an a câștigat primul titlu WTA al carierei (la Charleston, pe zgură verde).
Ora de stat a partidei Irina Bara - Astra Sharma urrmează să fie anunțată de organizatori.
Irina Bara încearcă să reediteze parcursul de anul trecut
Irina Bara a învins-o în finala calificărilor pe Magdalena Frech (23 de ani, 153 WTA), scor 7-5, 6-2, și a obținut un loc pe tabloul principal de la Roland Garros!
Anul trecut, Irina Bara, aflată în premieră la un turneu de Mare Șlem, a ajuns până în turul 3 în Franța. Bara și-a asigurat deja un cec de 60.000 de euro și 40 de puncte WTA.
Adversarele româncelor în primul tur de la Roland Garros 2021
Tragerea la sorți a tabloului principal de la Roland Garros 2021 a fost una cu ghinion pentru sportivele din România.
În absența Simonei Halep (29 de ani, 3 WTA), accidentată, România va avea 6 reprezentante la Roland Garros:
- Irina Begu (74 WTA) - Serena Williams (8 WTA)
- Mihaela Buzărnescu (173 WTA) - Arantxa Rus (84 WTA)
- Sorana Cîrstea (61 WTA) - Johanna Konta (20 WTA)
- Ana Bogdan (102 WTA) -Elisabetta Cocciaretto (113 WTA)
- Patricia Țig (63 WTA) - Naomi Osaka (2 WTA)
- Irina Bara (122 WTA) - Astra Sharma (124 WTA)
VIDEO Irina Bara povestește întâlnirea cu jucătorul favorit din ATP: „L-am rugat să facă o poză cu mine și m-a luat în brațe”
Citește și alte știri din tenis:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”