SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

Italia este a doua finalistă în Cupa Davis » Victorie cu 2-0 în fața Australiei

Jannik Sinner sărbătorește cu Matteo Berrettini calificarea în finala Cupei Davis Foto: Imago
Jannik Sinner sărbătorește cu Matteo Berrettini calificarea în finala Cupei Davis Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 23 noiembrie 2024 20:16 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2024 05:24

Campioana en titre în Cupa Davis, Italia, a ajuns în postura de a încerca să-și apere titlul, după ce a învins Australia cu 2-0. Matteo Berrettini s-a impus cu efort în fața lui Thanasi Kokkinakis, iar Jannik Sinner și-a extins dominația în fața lui Alex de Minaur.

Pentru al doilea an la rând, Italia se va bate pentru Salatiera de Argint, frumosul trofeu care o răsplătește pe câștigătoarea Cupei Davis. De data aceasta, Jannik Sinner și colegii săi vor înfrunta Olanda, aflată în premieră în această poziție privilegiată, la Malaga, în Palacio de Deportes Jose Maria Martin Carpena.

Echipa asistată de pe bancă de Filippo Volandri s-a impus cu 2-0 în semifinală în fața Australiei, iar primul punct a fost adus de Matteo Berrettini (28 de ani, locul 35 mondial) după o bătălie captivantă cu Thanasi Kokkinakis (28 de ani, numărul 77 ATP).

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!
DECIZIE
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!

Meciul a durat două ore și 46 de minute și i-a revenit italianului cu 6-7 (6), 6-3, 7-5. Primul act a durat o oră și 7 minute, cel decisiv 57 de minute. La final, Berrettini a rămas câteva clipe stană de piatră, apoi a sărbătorit succesul care punea echipa sa în frunte.

„După ce am pierdut primul set, nu mi-a fost ușor să diger situația”, a spus Matteo. „Dar lupt pentru țara mea și împreună cu acest public, sunt foarte fericit”, a adăugat el, arătând spre suporterii italieni veniți să susțină echipa campioană.

Punctul-cheie pare să fie fost la 5-5, cu australianul la serviciu, când Berrettini a trimis o lovitură câștigătoare incredibilă, un slice de forehand, după ce Kokkinakis eliberase o dreaptă imensă în colțul terenului. De acolo parcă nivelul de energie s-a schimbat, iar publicul a început să strige „Matteo” în loc de „Italia”.

Italia este a doua finalistă în Cupa Davis » Victorie cu 2-0 în fața Australiei
Așa a rămas Matteo Berrettini la finalul meciului câștigat cu Thanasi Kokkinakis în semifinala Cupei Davis Foto: Imago

Jannik Sinner, fără milă contra lui Alex de Minaur

Întâlnirea cu Australia a fost o reeditare a finalei de anul trecut, câștigată cu 2-0. Așa s-a întâmplat și în semifinala din 2024, după ce Jannik Sinner a răzbit la rândul său în fața lui Alex de Minaur (25 de ani, locul 9 mondial).

Liderul mondial în vârstă de 23 de ani s-a impus pentru a 9-a oară în tot atâtea înfruntări cu australianul, de data aceasta cu 6-3, 6-4 în o oră și 29 de minute.

Imediat după ce a făcut primul break, a fost vizibilă superioritatea lui Jannik, care a trimis dincolo de fileu lovituri extrem de rapide, imposibil de gestionat din partea lui De Minaur. Frustrarea australianului s-a regăsit într-un gest rar întâlnit la el: după ultimul punct și-a trântit racheta de hard.

În finala de duminică, 24 noiembrie, Italia va întâlni Olanda, pe care o domină masiv în duelurile din Cupa Davis. Începând cu 1923, când s-au impus batavii cu 5-0, s-au derulat 10 înfruntări, italienii câștigând 9.

Cel mai recent s-au ciocnit anul acesta, în septembrie, în grupa A de calificare ținută la Bologna, 2-1, cu victorii ale lui Berrettini în fața lui Botic van de Zandschulp și Flavio Cobolli cu Tallon Griekspoor. Olanda a câștigat meciul de dublu.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Trei jucători, OUT de la FCSB! Vor fi dați afară în pauza de iarnă
Superliga
Trei jucători, OUT de la FCSB! Vor fi dați afară în pauza de iarnă
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Surpriză uriașă! Internaționalul român ar urma să fie dat afară de Dan Petrescu de la CFR Cluj
Superliga
Surpriză uriașă! Internaționalul român ar urma să fie dat afară de Dan Petrescu de la CFR Cluj

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează