SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR

Jannik Sinner l-a învins clar pe Ruud și e în finală la Turneul Campionilor » Recordurile absolut uimitoare bifate de liderul mondial

Jannik Sinner s-a calificat în finală, la Turneul Campionilor / foto: Getty Images
Jannik Sinner s-a calificat în finală, la Turneul Campionilor / foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 16 noiembrie 2024 23:07 / Actualizat sambata, 16 noiembrie 2024 23:38

Jannik Sinner (23 de ani, 1 ATP) a avansat duminică seara în finala Turneului Campionilor, după ce a trecut fulgerător de Casper Ruud (25 de ani, 7 ATP) în a doua semfinială de la Torino, într-un meci fără istoric, scor 6-1, 6-2.

Italianul, lider mondial la final de an, pornea favorit înaintea acestei confruntări, pe care a câștigat-o într-un mod autoritar, nedându-i nicio șansă adversarului său, care a luat doar trei game-uri și care s-a predat după 70 de minute de joc.

Dacă pierde la comisiile UEFA, Kosovo are pregătită următoarea mutare » Măsura anunțată de președintele Federației: „Un act necesar pentru a păstra integritatea”
România - Kosovo
Dacă pierde la comisiile UEFA, Kosovo are pregătită următoarea mutare » Măsura anunțată de președintele Federației: „Un act necesar pentru a păstra integritatea”

Pentru marele trofeu de la Torino, Sinner va lupta în finală cu americanul Taylor Fritz (27 de ani, 5 ATP), care a produs surpriza mai devreme și l-a învins în penutimul act pe favoritul 2, Alexander Zverev, în tiebreak-ul setului decisiv.

Jannik Sinner - Taylor Fritz, finala de la Turneul Campionilor

Jannik Sinner l-a învins clar pe Ruud și e în finală la Turneul Campionilor » Recordurile absolut uimitoare bifate de liderul mondial
Jannik Sinner la Torino FOTO Imago Images

Sinner a controlat autoritar partida din semifinale și nu i-a dat vreo șansă adversarului său. Meciul a început „ca din tun” pentru liderul mondial, care s-a desprins repede la 3-0. Ruud nu a avut cum să reacționeze, a câștigat un game, dar adversarul l-a surclasat și a închis setul în jumătate de oră.

Setul al doilea părea că va fi mult mai echilibrat, Ruud a avut câteva tresăriri de orgoliu, s-a mers cap la cap până la 2 egal, dar de acolo totul s-a rupt pentru norvegian, care nu a mai contat, iar până la final Sinner a câștigat tot.

Dincolo de succes, italianul a stabilit câteva performanțe care vor rămâne definitiv în istoria tenisului.

În urma succesului de sâmbătă seara, Jannik Sinner a devenit primul jucător din Italia care ajunge în două finale consecutive la Turneul Campionilor, după ce anul trecut devenise primul italian finalist la acest turneu. La ediția din 2023, Sinner s-a înclinat în fața lui Novak Djokovic, sârbul impunându-se clar, 6-3, 6-3.

De asemenea, potrivit statisticienilor de la Opta Ace, Jannik Sinner a devenit cel mai tânăr jucător care ajunge în finală la Australian Open (de când turneul a fost mutat pe hard, în 1988), la US Open și la Turneul Campionilor în același an, la vârsta de 23 de ani și 92 de zile.

Sinner este, totodată, și primul cel mai tânăr jucător care ajunge în două finale consecutive la Turneul Campionilor, după Lleyton Hewitt, în 2001 și 2002.

Odată cu succesul din semifinale, Sinner a ajuns la a 10-a victorie consecutivă și a 16-a în fața unor jucători din TOP 10 în 2024, an în care are un bilanț extraordinar: 69 de victorii și doar 6 înfrângeri.

10,1milioane de euro în doar 29 de zile ar putea câștiga Sinner, dacă va triumfa în finala de la Turneul Campionilor

O să încerc să joc cât pot de bine mâine. Se poate întâmpla orice. Sunt doar fericit să mă întorc în finală.

De anul trecut și până acum, simt că am mai multă experiență și că am crescut ca jucător. Sper că mâine va fi o zi bună. Dacă nu, a fost încă o săptămână pozitivă și un an foarte bun

- Jannik Sinner, după calificarea în finală

Finala de la Turneul Campionilor dintre Jannik Sinner și Taylor Fritz este programată duminică, de la ora 19:00.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - CSU Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - CSU Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (2)
Freyya
Freyya  •  17 Noiembrie 2024, 13:04

un dopat tupeist acoperit de smecherii sistemului

ysoagar
ysoagar  •  17 Noiembrie 2024, 00:05

să-i trăiască "alifia" cu care se dă maseorul lui pe mâini înainte să-i lui facă masaj...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează