Articol de GSP - Publicat vineri, 08 mai 2020 12:51
Rafael Nadal (33 de ani, 2 ATP) a avut o scurtă idilă sentimentală cu belgianca Kirsten Flipkens (34 de ani, 77 WTA). Se întâmpla în urmă cu aproape 20 de ani, pe vremea când ibericul avea doar 14 ani.
Secretul a ieșit la iveală, întâmplarea fiind relatată în presa internațională de către Kirsten Flipkens:
„Suntem de aceeași vârstă, am crescut împreună. Dacă a fost vreodată ceva între noi? Când aveam 14 ani, s-a întâmplat ceva cu Rafael. Dar el nu vorbea engleza la acel moment, așa că n-a fost nimic mai mult decât un sărut și faptul că ne-am ținut de mână”, a povestit Flipkens, potrivit sportskeeda.com.
- Kirsten Flipkens. Sursă foto: Guliver/Getty Images, Instagram Kirsten Flipkens
13a fost cea mai bună clasare a lui Kirsten Flipkens în clasamentul WTA, atinsă în 2013. A câștigat un singur titlu de-a lungul carierei
Rafael Nadal s-a căsătorit cu Maria Francisca Perello
Rafael Nadal s-a căsătorit în luna octombrie a anului trecut cu Maria Francisca Perello, într-un eveniment discret ce a avut loc Porto Cristo, în Mallorca, în exclusivista locație „La Fortalleza”. Povestea lor a început în 2005, unchiul lui Nadal, Toni, făcând-o publică înaintea Turneului Campionilor de la Shanghai.
Maria Francisca Perello a purtat la nuntă o rochie creată de celebrul designer vestimentar catalan Rosa Clara, în timp ce Rafael a optat pentru o ținută concepută de casa de modă italiană Bruno Cucinelli.
![„L-am sărutat pe Rafael Nadal!” » S-a aflat după 20 de ani: jucătoarea din WTA recunoaște idila sentimentală](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08052020/1588932690645.jpg?width=900&height=0)
Rafael Nadal, un familist convins, a devenit ultimul membru al „Big Four” care se căsătorește: au făcut-o în trecut Roger Federer, Novak Djokovic și Andy Murray, cei trei mari rivali ai ibericului. Nadal rămâne, deocamdată, singurul dintre cei patru care nu are copii.
Sperietura trasă de Mihaela Buzărnescu, anul trecut, la turneul disputat la Charleston: „Mi-am luat bodyugard de frică”
Citește și alte știri despre tenis:
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Marius Șumudică, ironii către FCSB: „Vin 2-3 mii de fani, dar se umflă până la 7 mii. Vor veni și cu PAOK din toate localitățile țării”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26012025/bfcd9a49-e1f6-4689-854d-8889c77c1dd0.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul