Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 15 octombrie 2023 18:20 / Actualizat duminica, 15 octombrie 2023 19:39
Transylvania Open pornește luni la drum la Cluj-Napoca, în BT Arena, cu tablourile principale, unde România are șapte jucătoare la simplu și tot atâtea la dublu. Ilona Ghioroaie a trecut duminică de calificări.
Singurul turneu WTA 250 din România începe azi cu partidele de pe cele două grile principale. Sorana Cîrstea este favorita principală și își dorește trofeul.
„Sper să fiu aici până la finalul săptămânii viitoare. Este un tablou puternic, cred că vor fi meciuri frumoase și că publicul va avea ce să vadă. E o suprafață de joc mediu spre încet, care cred că mă avantajează. Îmi doresc să câștig acest turneu, dar până acolo sunt cinci meciuri.
Trebuie să o iau pas cu pas. Mă gândesc mereu că am doar o adversară de învins, cea din fața mea, ca să pot să merg mai departe", a spus românca de pe locul 26 WTA. Ea va juca primul meci marți.
Pe grila principală la simplu se mai află șase jucătoare din România: Patricia Țig, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian Gabriela Ruse (wild card), Miriam Bulgaru (wild card) și Ilona Ghioroaie (calificări).
Două românce în prima zi la simplu
În prima zi vor intra pe teren Patricia Țig și Miriam Bulgaru, urmând ca marți să debuteze în BT Arena și celelalte jucătoare din România. Țig, 481 WTA, care a intrat pe grila principală grație clasamentului protejat se va duela cu grecoaica Martha Matoula (324 WTA), venită din calificări. Miriam Bulgaru (205 WTA) cu Ipek Oz (209 WTA), și ea venită tot din calificări.
Programul primei zile
- TERENUL CENTRAL, ORA 12:00
- Rebeka Masarova [4] - Noma Noha Akugue
- Ekaterina Makarova- Kateryna Baindl [7]
- Jodie Burrage [8] - Ankita Raina
- Miriam Bulgaru [WC] - Ipek Oz
- Patricia Țig – Martha Matoula
- TERENUL 2, ORA 12:00
- Nikola Bartunkova [WC] - Dayana Yastremksa
- A. Collins/ A. Gamiz-A. Friedsam/ M. Niculescu
- A. Parks/G. Ruse – I. Amariei/ B. Zabo
- M. Gae/ V. Tomova – I.Bara/J. Cristian
- V. Grammatikopoulou/E. Lechemia- l. Jeanjean/V. Strakhova
- Televizare: PRO ARENA
Adversare diverse
În urma tragerii la sorți de sâmbătă s-a stabilit că Jaqueline Cristian (100 WTA) se va reîntâlni cu elvețianca Celine Naef (122 WTA), cea pe care a învins-o săptămâna aceasta la Rouen.
Ana Bogdan (72 WTA) se va duela cu Viktoriya Tomova (95 WTA) din Bulgaria, Gabriela Ruse (185 WTA) se va confrunta cu favorita 2, americanca Alicia Parks (53 WTA).
Duminică, Ilona Ghioroaie (366 WTA) li s-a alăturat româncelor de pe tabloul principal, ea trecând în turul al doilea al calificărilor de Valerya Strakhova din Ucraina cu 6-1, 6-2, urmând să o întâlnească în primul meci de pe tabloul principal pe Anna-Lena Friedsam (110 WTA).
La dublu vor evolua Gabriela Ruse, care face pereche cu Alycia Parks, Ilinca Amariei împreună cu Briana Szabo, Mara Gae alături de Viktoriya Tomova, Monica Niculescu în pereche cu Anna-Lena Friedsam, Irina Bara și Jaqueline Cristian.
Acest turneu este la standarde mult mai înalte decât categoria din care face parte, 250. Totul este exemplar. Mă bucur să fiu din nou aici. Ultima dată am fost la Cluj în 2018, când am făcut parte din echipa de Fed Cup - Sorana Cîrstea, favorita principală a turneului
Puțini știu că am fost foarte aproape să nu mai avem această licență în acest an. Știm că au fost multe retrageri în ultimul moment, dar și noi, ca organizatori, am fost supărați. Ne pare rău. Noi ne dorim mereu să avem cel mai bun tablou posibil. Într-o notă mai pozitivă, se anunță un turneu foarte bun, foarte disputat. Avem multe românce pe tabloul de joc. Mă bucur mult că Sorana și-a dorit să fie la Cluj. Așteptăm publicul la sală. În finale și semifinale avem deja vândute 95% din bilete. Sperăm la semifinale cu patru românce și o finală cu două românce. Ar fi senzațional- Patrick Ciorcilă, directorul turneului
Meciurile din primul tur la Transylvania Open
- Sorana Cîrstea [1] - Eva Lys
- Celine Naef - Jaqueline Cristian
- Patricia Țig – Martha Matoula
- Ekaterina Makarova- Kateryna Baindl [7]
- Greet Minnen [3] - Daria Snigur
- Anna-Lena Friedsam - Ilona Gheoroaie
- Leolia JeanJean - Tamara Korpatsch
- Jodie Burrage [8] - Ankita Raina
- Ana Bogdan [5] - Viktoriya Tomova
- Nikola Bartunkova [WC] - Dayana Yastremksa
- Miriam Bulgaru [WC] - Ipek Oz
- Rebeka Masarova [4] - Noma Noha Akugue
- Yanina Wickmayer [6] - Jil Teichmann
- Emiliana Arango - Jessika Ponchet
- Anna Bondar - Anastasya Soboleva
- Gabriela Ruse [WC] - Alycia Parks [2]