Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 septembrie 2021 18:50 / Actualizat miercuri, 08 septembrie 2021 19:05
Leylah Annie Fernandez (73 WTA), una dintre marile surprize de la US Open 2021, a declarat în trecut că o stimează în mod special pe Simona Halep. De altfel, cele două au făcut pereche la ediția din 2019 de la Rogers Cup.
Leylah Fernandez a povestit în trecut uimirea pe care a avut-o atunci când a aflat că partenera ei de dublu va fi chiar Simona Halep. Atunci, cele două au pierdut cu Nicole Melichar și Kvete Peschke, scor 6-1, 3-6, 5-10.
„În timpul antrenamentului, directorul de la Tennis Canada a venit la mine şi mi-a spus că are veşti pentru mine. Credeam că îmi spune că nu voi putea juca la dublu, dar a spus «Simona te-a ales pe tine să joci dublu cu ea». Am rămas fără cuvinte pentru câteva minute, dar am fost atât de fericită, am acceptat imediat”, spunea Leylah Fernandez la acel moment.
Am posibilitatea să joc alături de o mare campioană, a câştigat French Open, acum Wimbledon...este o mare oportunitate pentru mine să învăţ de la ea, să o întreb diverse şi doar să vorbesc cu ea. Este o jucătoare fabuloasă, munceşte mult, este o luptătoare. mă inspiră foarte mult când o văd jucând. Ne-am întâlnit ieri, mi-a vorbit foarte frumos, sunt foarte fericită că voi juca alături de ea - Leylah Fernandez în 2019, înainte de face pereche cu Simona Halep
Leylah Fernandez e în semifinale la US Open
Leylah Fernandez e calificată în semifinale la US Open. În sferturi, canadianca a învins-o într-un duel plin de dramatism pe Elina Svitolina (26 de ani, 5 WTA), scor 6-3, 3-6, 7-6 (5), după două ore și 27 de minute. Pentru un loc în finală, canadianca o va înfrunta pe Aryna Sabalenka (2 WTA).
Simona Halep, impresionată de Emma Răducanu și Leylah Fernandez: „Vine o nouă generație din urmă”
Simona Halep (29 de ani, locul 13 WTA) și-a exprimat opinia despre tinerele jucătoare Emma Răducanu (18 ani, 150 WTA) și Leylah Fernandez (19 ani, 73 WTA).
La revenirea în țară după US Open, turneu în care a ajuns în faza optimilor de finală, Simona Halep a fost întrebată despre ascensiunea incredibilă a britanicei Emma Răducanu, jucătoare cu tată român și mamă chinezoaică.
„Nu o consider surpriză pe Emma Răducanu pentru că la Wimbledon a ajuns în turul 4, a arătat un tenis plăcut și bun. Fernandez mi se pare o jucătoare completă și foarte rapidă. O nouă generație vine din urmă, mă bucur pentru ele”, a spus Halep.
Citește și alte știri din tenis:
Simona Halep, impresionată de Emma Răducanu și Leylah Fernandez: „Vine o nouă generație din urmă”