Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 03 mai 2023 08:54 / Actualizat miercuri, 03 mai 2023 09:40
Maria Sakkari (27 de ani, 9 WTA), a învins-o pe Irina Begu după un meci-maraton, scor 7-6(3), 4-6, 2-6, și a oprit visul româncei de la Madrid. La finalul „sfertului” de marți seara, grecoaica s-a declarat surprinsă de tactica folosită de adversară.
„Planul ei a fost diferit față de al oricărei jucătoare pe care am întâlnit-o în ultimii ani în circuit. A trimis mingi foarte înalte și nu e deloc ușor să lovești în astfel de circumstanțe. Încerc să lovesc tare, dar aceste mingi mi-au făcut imposibil planul de joc.
Sunt fericită că am câștigat acest duel, a fost o bătălie a nervilor pe care am dus-o la capăt cu succes”, a spus Maria Sakkari, conform site-ului oficial al WTA.
Moment tensionat cu Maria Sakkari
Partea secundă a meciului Begu - Sakkari a început cu un moment tensionat. Maria s-a plâns arbitrului de scaun de faptul că Victor Crivoi, aflat în loja lui Begu, îi indică româncei unde să servească. Arbitra de scaun, Marta Mrozinska, a oferit o replică epică: „Asta e bine, înseamnă că știi unde vine mingea...”.
Irina Begu, peste Simona Halep în clasament
Grație parcursului de la Madrid, Irina și-a asigurat un salt important în clasamentul WTA, până pe 27, exact cu un loc deasupra Simonei Halep, și astfel va deveni, începând de luni, jucătoarea română cu cel mai bun clasament.
161.525 de dolarieste premiul, sumă brută, pe care și l-a asigurat Irina Begu prin calificarea în sferturile de finală
VIDEO Rezumatul meciului Maria Sakkari - Irina Begu
Citește și alte știri din tenis:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”