Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 iulie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 02 iulie 2014 10:56
Sezonul acesta, pînă la Wimbledon, nemţoaica Sabine Lisicki avea un bilanţ de 8 victorii şi 8 înfrîngeri. La All England Club însă, a intrat în ritmul care-i convine. În "optimea" de ieri, cu Iaroslava Şvedova, a fost un moment contraversat.
În setul decisiv, la 1-1 şi minge de break pentru kazahă, germanca a întrerupt, cerînd intervenţia trainerului pentru o durere acută. "Nu-mi puteam ridica braţul", a explicat ea după meci.
După tratament, a salvat mingea, şi-a făcut serviciul, apoi break în următorul game. Este cunoscut că, în circuit, jucătorii mai apelează la asemenea tertipuri pentru a rupe ritmul adversarului. În final, Sabine, 24 de ani, s-a impus cu 6-3, 3-6, 6-4.
Simona e pregătită însă. "De la o zi la alta, jocul meu e mai bun. Mă simt mai bine pe teren şi mai încrezătoare. Încerc să fac totul mai bine în fiecare zi, iar aici am dovedit că, dacă sînt atentă şi muncesc la lucrurile care nu merg, pot să fac şi mai bine", a declarat ea pentru treizecizero.ro.
Azi, de la ora 14:00 a României, pe Terenul Central, o poate dovedi. Cum a făcut-o deja de nenumărate ori în ultimele luni. E la al treilea sfert de finală consecutiv de Mare Şlem, indiferent de suprafaţă, hard, zgură, iarbă. Trioul complet.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat