Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 martie 2018 13:54
Maria Sharapova, 30 de ani, a răbufnit după ce a fost acuzată de Anna Chakvetadze că s-a retras de la turneul de la Miami din cauza formei sale, nu din cauza accidentărilor. (Detalii aici)
"În mod normal nu vorbesc despre accidentările mele. Nu mă înscriu la un turneu dacă nu sunt aptă 100%. Pe lângă faptul că m-am accidentat la braț cu 30 de minute înainte de meciul de la Indian Wells, am descoperit și că am aer în spațiul ce înconjoară plămânii. Asta nu m-a lăsat să zbor timp de 3 săptămâni.
În ultima lună am văzut mai mulți doctori, am făcut injecții și analize. Din păcate, a trebuit să mă retrag de la unul dintre turneele mele preferate", a scris Maria Sharapova pe Twitter.
Sharapova nu a depășit turul III la niciunul dintre turneele pe care le-a disputat în acest an. La Australian Open a fost eliminată în turul III, la Doha a pierdut în turul I contra Monicăi Niculescu, iar la Indian Wells a fost eliminată tot în primul tur de Naomi Osaka, cea care a câștigat turneul.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”