SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIOANELOR

Maria Sharapova, „imitată” de una dintre favoritele de la Turneul Campioanelor: „Răspunsul meu e foarte clar”

Maria Sharapova (foto: Guliver/Getty Images)
Maria Sharapova (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de - Publicat duminica, 03 noiembrie 2024 12:22 / Actualizat duminica, 03 noiembrie 2024 12:29

Qinwen Zheng (22 de ani, 7 WTA) a pierdut în primul meci de la Turneul Campioanelor, fiind învinsă cu 3-6, 4-6, de liderul ierarhiei mondiale, Aryna Sabalenka. Chinezoaica a vorbit la Riad și despre relația pe care o are cu celelalte adversare din circuit, fiind acuzată în trecut că păstrează distanță față de restul jucătoarelor.

Qinwen Zheng este considerată una dintre favorite la WTA Finals, având un an 2024 excepțional, în care a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris și în care a ajuns în finală la Australian Open. Înainte de Turneul Campioanelor, a 7-a jucătoare a lumii a reușit să se califice până în semifinale la Beijing şi până în finală la Wuhan.

Transformare radicală a lui Cosmin Olăroiu » A surprins pe toată lumea: cât de mult a slăbit
SCHIMBARE
Transformare radicală a lui Cosmin Olăroiu » A surprins pe toată lumea: cât de mult a slăbit

Zheng, copia fidelă a lui Sharapova

Asiatica de doar 22 de ani a mărturisit că nu are nicio prietenă în circuit, preferând să se concentreze pe ce are de făcut pe teren. Tocmai din acest motiv, de mai multe ori, Zheng a fost comparată cu marea campioană Maria Sharapova, și ea o jucătoare care a păstrat distanța față de restul adversarelor.

La ultimul mare turneu al anului, Zheng a vorbit pe larg despre decizia ei de a nu lega prietenii, explicând că doar așa reușește să se concentreze pe deplin. În opinia ei, prieteniile cu adversarele ar putea declanșa un conflict interior.

„Răspunsul meu e foarte clar: prefer să menţin distanţa de celelalte jucătoare. E o competiţie între noi şi nu cred că, dacă aş deveni prietenă cu vreuna din fete, voi fi la fel de concentrată şi combatantă pe teren. M-aş simţi ciudat să strig "Haide!" în faţa unei jucătoare cu care am o relaţie dincolo de teren.

În inima mea, îmi doresc ca cei apropiaţi să câştige, să se bucure de ceea ce fac, iar asta ar însemna că mi-aş dori să mă învingă, ceea ce contravine cu ideea de competiţie.

Din clipa în care am conştientizat asta, m-am decis să nu îmi fac vreo prietenă în circuit, sunt atât de multe persoane în afara tenisului, de ce trebuie să am o legătură strânsă cu altă tenismenă? Joc tenis pentru că îmi place competiţia şi vreau să câştig”, a spus Zheng, înainte de Turneul Campioanelor, unde a fost distribuită la tragerea la sorți în Grupa Mov.

Cred că face lucrurile într-un mod toxic. Și în vestiar nu e deloc prietenoasă, e greu de înfruntat o astfel de adversară. Chiar nu o respect. Dar, bravo ei, a jucat un tenis bun la final, a jucat mai bine decât mine

- Emma Navarro, după un meci cu Zheng, la Jocurile Olimpice

Grupele de la Turneul Campioanelor 2024

Grupa Mov: (1) Aryna Sabalenka, (4) Jasmine Paolini, (5) Elena Rybakina, (7) Qinwen Zheng

Grupa Portocalie: (2) Iga Swiatek, (3) Coco Gauff, (6) Jessica Pegula, (8) Barbora Krejcikova

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează