SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Mihaela Buzărnescu a primit o veste excelentă înainte de Roland Garros + recordul României la turneul de la Paris

Mihaela Buzărnescu a fost acceptată pe tabloul principal de la Roland Garros
Mihaela Buzărnescu a fost acceptată pe tabloul principal de la Roland Garros

Articol de GSP - Publicat luni, 24 mai 2021 09:51 / Actualizat luni, 24 mai 2021 10:40

Mihaela Buzărnescu (33 de ani, 148 WTA) a primit o veste excelentă din partea organizatorilor de la Roland Garros. 

Sportiva care în 2018 ajungea până în faza optimilor la turneul parizian a fost înștiințată că a fost acceptată direct pe tabloul principal, urmând să scape de faza calificărilor, acolo unde trebuia să dispute trei tururi pentru a ajunge pe tabloul principal. 

Cum a fost posibil acest lucru? Abandonul belgiencei Kirsten Flipkens a facilitat prezența Mihaelei Buzărnescu pe tabloul principal de la Roland Garros, ea beneficiind și de un clasament protejat.

E un „déjà vu” pentru Miki Buzărnescu, cea care la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, ajunsese pe tabloul principal în calitate de „lucky-loser”.

Fără Simona Halep, România va fi reprezentată de 16 jucători la Roland Garros

Chiar și fără Simona Halep, România va avea parte de un număr-record de jucători la ediția din acest an de la Paris. 

Potrivit jurnalistului Daniel Radu, nu mai puțin de 16 reprezentanți ai României vor lua startul la Roland Garros. Mulți dintre ei, evident, urmând să participe în sesiunile de calificări. 

Sorana Cîrstea (61 WTA), Patricia Țig (63 WTA), Irina Begu (74 WTA), Ana Bogdan (102 WTA) și Mihaela Buzărnescu (173 WTA) vor începe turneul de pe tabloul principal.

În proba de calificări le vom regăsi pe Irina Bara (122 WTA), Jaqueline Cristian (152 WTA), Alexandra Dulgheru (444 WTA), Gabriela Ruse (160 WTA), Monica Niculescu, (175 WTA) Gabriela Talabă (210 WTA) și Laura Paar (134 WTA). 

De asemenea, Raluca Olaru (42 WTA la dublu) și Andreea Mitu (94 WTA la dublu) vor lua startul în proba de dublu. 

În plus, Marius Copil (227 ATP) va lua startul în calificările de pe tabloul masculin. La dublu, România va fi reprezentată de Horia Tecău, al cărui partener va fi în continuare germanul Kevin Krawietz.

VIDEO Victor Hănescu își dorește meciuri mai scurte: „Dacă ar fi după mine, aș face 2 din 3 seturi și la bărbați”

Citește și alte știri din tenis:

Retragere-șoc de la Roland Garros: „E mai bine să mă odihnesc! Ne vedem în 2022”

INFOGRAFIE Cum arată harta accidentărilor Simonei Halep » 7 ani de durere pentru jucătoarea noastră

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
1065808933555529
Andrei Preda  •  26 Mai 2021, 01:48

Nici rusia sau sua nu au adus atatea vrabii disperate la malai ... o sa ramana in tur 2 : radical de ordin 4 din 16 ....

347655969058390
Ion Popescu  •  24 Mai 2021, 18:52

S-a trezit si GSP sa scrie despre RG. Ceiace alte reviste de sport au facut de mult. Dar nu scrie complet si actualizat. Intre timp Dulgheru s-a calificat in Q2, iar Paar a fost invinsa. Dar GSP, cea mai tabloida revista de sport nu a aflat ca exista un concurs la Strasboug unde participa de exemplu Sorana Cirstea si Andreescu. Astazi Sorana are meci cu Venus Wiliams. La Antalia Cristina Dinu a castigat recent doua competitii la rand urcand 46 puncte in clasamentul WTA. Evenimente descriese pe larg de alte reviste.

adi_stelistul
adi_stelistul  •  24 Mai 2021, 11:08

Din pacate Horia nu mai are nicio sansa sa ajunga la Rio, nici daca va castiga la RG. Ar face 6305 puncte si ar fi maxim pe locul 12 ATP. Primii 10 au dreptul sa isi aleaga un coechipier chiar daca punctajul combinat al lor nu le-ar permite calificarea. Asa ca nici la dublu mixt nu vom avea formatie. Pacat! Nu inteleg tactica lui Krawietz insa. Probabil va participa alaturi de Mies in proba de dublu, a castigat cu acesta ultimele doua titluri la RG, dar joaca alaturi de Horia. Probabil s-a intamplat ceva acolo, dar cred ca la Tokyo tot impreuna vor evolua. O sansa mai buna de a isi verifica forma nu era. In sfarsit, ei stiu...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează