Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 03 ianuarie 2025 20:42 / Actualizat vineri, 03 ianuarie 2025 20:44
Jucătoarea rusă Mirra Andreeva (17 ani, locul 16 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Brisbane, acolo unde o va înfrunta pe Aryna Sabalenka (26 de ani, lider mondial). Tânăra privește majoratul, la care va ajunge în luna mai, cu bucurie, dar și cu regret.
Mirra Andreeva și-a făcut apariția sonoră în circuit în 2023, pe când avea numai 15 ani. Cu un wild card la Madrid, a învins pe rând trei jucătoare de Top 50, două chiar de Top 20, și a pierdut doar în fața Arynei Sabalenka. Adversara ei din semifinalele de la Brisbane, la începutul sezonului de față.
Acum, la câteva luni distanță de a împlini 18 ani, adolescenta născută la Krasnoyarsk privește majoratul ca pe o sabie cu două tăișuri.
Mirra Andreeva: „Partea bună este că pot juca în câte turnee vreau”
„Sincer, nu sunt prea bucuroasă pentru că nu vreau să îmbătrânesc. Îmi place să fiu tânără. Dar e OK, nu pot face nimic în sensul acesta. Nu știu dacă mă voi simți mai matură sau mai vârstnică, însă voi fi o femeie adultă”, a mărturisit ea pentru WTA Insider înainte de startul turneului de la Brisbane.
„Pe de altă parte, cred că partea bună este aceea că pot juca în câte turnee vreau. Nu mai este nevoie să le număr, e drăguț așa”, a găsit Mirra partea bună, referindu-se la regula WTA care restricționează participările în competiții ale jucătoarelor sub 18 ani. Chiar și jucând în mod limitat, ea a atins performanțe impresionante. O precocitate comparabilă în ultimii ani doar cu cea a lui Coco Gauff.
În 2024 a cucerit primul ei titlu WTA, la Iași, în iulie, disputând încă o finală în octombrie, la Ningbo. A atins semifinalele la Roland Garros și a cucerit argintul olimpic la dublu la Paris, împreună cu Diana Shnaider.
Am îmbunătățit mult în toate aspectele jocului meu. Simt că am mai multă putere în lovituri și am mai multă forță fizică. Sunt foarte mulțumită de felul în care joc – Mirra Andreeva
Laude pentru antrenoare: „Conchita se descurcă foarte bine cu mine”
O parte importantă din merite pentru această ascensiune Andreeva i-o atribuie antrenoarei ei, Conchita Martinez (52 de ani), fost număr 2 mondial, campioană de Mare Șlem (Wimbledon 1994). Spaniola a avut succes și stând pe bancă, ducând-o la rândul ei pe Garbine Muguruza la spre trimfuri majore.
„Aș spune că uneori sunt încă ca un copil și mă pot înfuria dacă cineva îmi spune ceva ce nu-mi place. Reacția mea este să fac ceva care să supere persoana respectivă. De aceea aș spune că este dificil să lucrezi cu mine, dar am învățat să râd de mine și de aceste reacții. Conchita se descurcă foarte bine cu mine”, a elaborat Andreeva în conferința de presă de după meciul câștigat în „sferturi”, 6-4, 7-6 (2) contra lui Ons Jabeur.
„Ea a adus mult optimism în jocul meu, m-a făcut să realizez că nu pot avea o mentalitate atât de negativă pe teren. Cred că accept mult mai bine înfrângerile de când sunt cu ea și încerc să învăț din toate. De asemenea, a făcut ca tenisul meu să fie mai variat, așa că mă ajută foarte mult să devin o jucătoare mai bună”, a subliniat Mirra ceea ce i-a oferit experiența antrenoarei ei.
În semifinale, jucătoarea rusă o va înfrunta pe numărul 1 mondial, Aryna Sabalenka (26 de ani), în ceea ce va fi al patrulea meci direct. Bielorusa s-a impus la Madrid în 2023 și 2024, în timp ce Mirra a răzbit într-un duel dificil la Roland Garros anul trecut, în „sferturi”, 6-7 (5), 6-4, 6-4.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”