Articol de Emanoil Ursache - Publicat sambata, 20 ianuarie 2024 11:55 / Actualizat sambata, 20 ianuarie 2024 11:55
Nick Kyrgios (28 de ani), tenismenul accidentat care în prezent este analist Eurosport, a oferit o replică genială după ce prietenul său, Novak Djokovic (locul 1 ATP, 36 de ani), a dezvăluit că are un ritual special cu un anumit copac înaintea jocurilor de la Australian Open.
Kyrgios a spus în spirit de glumă că ar trebui să sărute fiecare copac pe care îl întâlnește, atunci când se gândește că Djokovic a câștigat 24 de turnee de Grand Slam, fiind și cel mai de succes tenismen din istorie la acest capitol.
Autoironia lui Nick Kyrgios
"Dacă nu ar fi câștigat niciun turneu, i-aș fi spus că este complet nebun, dar având în vedere că are 24, presupun că ar trebui să sărut fiecare copac pe care îl întâlnesc.
Uite, fiecare are propria rutină. Viața lui trebuie să fie atât de nebună, tot timpul, încât nu prea are timp să se odihnească și să fie liniștit. Ăsta e momentul lui. Mă duc să caut acest copac și poate îmi va aduce noroc", a fost replica lui Nick Kyrgios, după afirmația lui Novak Djokovic.
Anterior, liderul ATP a recunoscut că are un ritual special inspirat din cultura indiană înaintea meciurilor de la Australian Open, în care simte că leagă o conexiune spirituală cu un copac din parcul Melbourne.
"Este adevărat că există un copac cu care am o relație specială în ultimii 15 ani. Iubesc fiecare colț din grădina botanică, cred că este o comoară incredibilă pentru Melbourne să aibă o asemenea natură frumoasă în mijlocul orașului.
Dar strict legat de acel copac, nu vă pot dezvălui care este, vreau să îl păstrez pentru mine, pentru timpul meu. M-am conectat pur și simplu cu pământul și cu acel prieten vechi. Am găsit o conexiune cu acel copac și pur și simplu mi-a plăcut", a povestit Novak Djokovic.
"I got connected with that 𝐭𝐫𝐞𝐞. 𝑰 𝒋𝒖𝒔𝒕 𝒍𝒊𝒌𝒆𝒅 𝒊𝒕." 💚
— Eurosport (@eurosport) January 17, 2024
Novak Djokovic speaks on his 'special relationship' with the trees in the Melbourne botanical gardens 🌳🇦🇺#AusOpen pic.twitter.com/Il4AvKpD6Q
Victorie fără emoții pentru Djokovic
Novak Djokovic (36 de ani), lider ATP, principal favorit și de 10 ori campion la Australian Open, s-a impus fără emoții în fața lui Tomas Martin Etcheverry (24 de ani, locul 32 ATP), vineri, în trei seturi, scor 6-3, 6-3, 7-6 (2), în șaisprezecimile „Openului Vesel”.
El a câștigat, pe Rod Laver Arena, în două ore şi 28 de minute meciul cu numărul 100 la Australian Open.
Novak Djokovic urmează să îl înfrunte în optimi pe Adrian Mannarino (cap de serie 20). Pentru Djokovic a fost a 31-a victorie consecutivă la Australian Open.
VIDEO Novak Djokovic, plimbare spectaculoasă cu elicopterul, distracție pe uimitoarea insulă Rottnest, plus o vizită la quokka
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”