Articol de Mitică Docan - Publicat miercuri, 08 mai 2024 11:07 / Actualizat miercuri, 08 mai 2024 11:18
De la debutul din 2018, Coco Gauff a fost văzută drept „o nouă Serena Williams” și s-a bucurat de o ascensiune stelară în turneul WTA, totul culminând până acum cu victoria de la US Open 2023. Totuși, mulți experți din tenis sunt de părere că există încă mult loc de îmbunătățire în jocul ei. Unii au o părere foarte nuanțată despre asta.
Antrenorul ei, marele Brad Gilbert, a dezvăluit în urmă cu ceva timp cum obișnuia să fie bombardat cu mesaje care îi cereau să-i „repare” lovitura de dreapta și felul cum avea priză la rachetă, după ce a început să lucreze cu jucătoarea ajunsă pe locul 3 WTA. Acum, fosta antrenoare a „adevăratei” Serena Williams, Rennae Stubbs, a ieșit la atac și are o problemă majoră cu una dintre loviturile importante: serviciul ei.
„Coco Gauff are mari probleme la serviciu și la forehand, într-o anumită măsură”
Stubbs a vorbit despre Coco Gauff în timpul unui episod recent al podcastului de tenis „Racquet’s Rennae Stubbs Tennis Podcast” și a tunat:
„Billie Jean King spune întotdeauna că tehnica proastă se defectează sub presiune. Și Coco are o tehnică proastă la serviciu, în special la al doilea serviciu. Sunt probleme și la forehand, într-o anumită măsură. Deci, sub presiune, va avea mari probleme. Văd asta pe fața ei”. Stubbs a adăugat că îi place să se uite la Coco Gauff și a salutat-o drept „o mare campioană”.
„Dar îi văd fața, când nu servește bine, pur și simplu se posomorăște. Și mă gândesc, o, Doamne, ar trebui să schimbe tehnica. Și dacă își schimbă tehnica, totul va curge, pentru că are toate loviturile în bagaj. Pierde din faptul că nu poate să atingă un serviciu de 150 de kilometri la oră, care să o bage în teren”.
Cred că Coco va avea un serviciu foarte dominat. Am fost uimit de cele două sau trei zile petrecute împreună. Am fost impresionat de feedback-ul pe care îl poate oferi și maniera profesională în care abordează lucrurile
- Andy Roddick
Citește și alte știri despre tenis:
Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam