Articol de Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 28 decembrie 2024 17:34 / Actualizat sambata, 28 decembrie 2024 17:51
Sezonul 2025 începe în circuitul WTA cu turneele de la Auckland (WTA 250) și Brisbane (WTA 500). România le are pe Ana Bogdan și Anca Todoni la Brisbane, ambele venite din calificări, la Brisbane și pe Jaqueline Cristian la Auckland.
Anul 2024 nu s-a încheiat încă, dar pentru jucătorii de tenis noul sezon deja a început cu United Cup, competiție pe echipe care a debutat pe 27 decembrie. Turneele individuale au ca date de start în ambele circuite 29 și 30 decembrie.
Începe noul sezon în tenis
Astfel, în prima săptămână a noului sezon, în circuitul WTA vor avea loc competiții la Brisbane (Australia), turneu de categorie WTA 500, meciurile de pe tabloul principal urmând să debuteze pe 29 decembrie și la Auckland, turneu de categorie WTA 250, care ca dată de start a meciurilor de pe tabloul principal 30 decembrie. De asemenea, va avea loc și un turneu din categoria WTA 125 la Canberra.
România are trei reprezentante implicate în aceste două turnee, după ce Simona Halep s-a retras de la Auckland, unde primise un wild card.
La turneul din Noua Zeelandă va evolua doar Jaqueline Cristian. Ea este prezentă direct pe tablou principal, grație poziției din ierarhia mondială, 85. Ea o va întâlni pe Yuliia Starodubtseva (21 ani și 101 WTA). Favorită principală a turneului este Madyson Keys, 21 WTA.
Ana Bogdan și Anca Todoni, victorii în calificări
Pentru Ana Bogdan (32 ani, 114 WTA) și Anca Todoni (20 ani, 118 WTA) sezonul a început deja, ele participând în calificările turneului WTA 500 de la Brisbane.
Au ajuns pe tabloul principal, unde urmează să se dueleze cu Anastasia Potapova (23 ani, 35 WTA) și cu Cristina Bucşa (26 ani, 103 WTA).
În ultimul tur al calificărilor, Ana Bogdan a trecut de Emiliana Arango (24 ani, 169 WTA) cu 6-2, 6-4, iar Anca Todoni de Anna Karolina Schmiedlova (30 ani, 110 WTA) cu 6-2, 6-3.
Favorita principală a turneului este Aryna Sabalenka, liderul mondial.
Novak Djokovic, prezent de la primul turneu al sezonului
La masculin, primele două turnee, ambele de categorie WTA 250, vor avea loc la Brisabane (29 decembrie) și Hong Kong (30 decembrie).
La Brisbane, favoritul principal este Novak Djokovic (37 de ani și 2 ATP). Fostul lider mondial este prezent și pe tabloul de dublu, unde va face pereche cu Nick Kyrgios. La Hong Kong, favoritul principal este Andrey Rublev, campionul de anul trecut.
Primele turnee ale sezonului 2025
WTA
29 decembrie - WTA 500 Brisbane
30 decembrie - WTA 250 Auckland
30 decembrie - WTA 125 Canberra
ATP
29 decembrie - ATP 250 Brisbane
30 decembrie - ATP 250 Hong Kong
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro