SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Novak Djokovic l-a elogiat pe Dino Prizmic, puștiul de 18 ani care i-a luat un set la Australian Open: „Parcă aș fi jucat împotriva mea în oglindă!”

Djokovic l-a felicitat pe puștiul Prizmic. Foto: Imago Images
Djokovic l-a felicitat pe puștiul Prizmic. Foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 14 ianuarie 2024 18:46 / Actualizat duminica, 14 ianuarie 2024 19:07

Tenismenul croat Dino Prizmic (18 ani) a făcut un meci peste așteptări în fața liderului ATP, Novak Djokovic (36 de ani), în turul I al turneului de Grand Slam Australian Open. Sârbul a câștigat, 6-2, 6-7, 6-3, 6-4, apoi și-a lăudat adversarul. 

Adolescentul în vârstă de 18 ani, clasat pe locul 178 ATP, i-a luat un set lui Djokovic, iar campionul en-titre de la Australian Open a avut numai cuvinte de laudă la adresa adversarului său.

Novak Djokovic s-a declarat epuizat la interviul acordat la finalul partidei și i-a făcut lui Dino Prizmic un compliment uriaș. Djokovic a spus despre Prizmic că i-a oferit în anumite momente senzația că ar juca împotriva propriei persoane în oglindă.

VIDEO. Novak Djokovic s-a regăsit în jocul puștiului Dino Prizmic

„Sunt obosit, epuizat! A fost o bătălie fizică, tot respectul pentru Dino, pentru că a făcut un meci mare. Pentru un copil de 18 ani a fost pur și simplu fabulos, am fost foarte impresionat. Fizic arată foarte puternic, am auzit că este foarte disciplinat, un jucător care muncește din greu, foarte dedicat acestui sport.

Poți să vezi că are foarte mare potențial, de aici încolo sunt convins că o să crească. Eu cred în jocul său, în încrederea sa, sunt convins că va realiza lucruri mărețe. Are toate calitățile de care are nevoie pentru a reuși, însă desigur că poate progresa.

M-am simțit pentru câteva momente de parcă aș fi jucat împotriva mea în oglindă, cu mici excepții în al treilea set.Și-a folosit foarte bine forehandul, reverul a fost la rândul lui foarte solid. Fără slăbiciune, serviciul la rândul său este foarte bun, poate fi îmbunătățit, dar are 18 ani și are atât de mult timp pentru a progresa.

Novak Djokovic l-a elogiat pe Dino Prizmic, puștiul de 18 ani care i-a luat un set la Australian Open: „Parcă aș fi jucat împotriva mea în oglindă!”
Dino Prizmic, în timpul duelului cu Djokovic. Foto: Imago Images

M-a surprins cu evoluția lui, deși știam că joacă bine, pentru că mereu vorbesc cu antrenorul meu care îl cunoaște bine. Nu am avut până acum șansa să mă întâlnesc cu el personal. I-am spus că ar trebui să fie mândru de el însuși, este un jucător foarte bun. Merită toate aplauzele în seara aceasta.”, a fost elogiul lui Novak Djokovic, adresat lui Dino Prizmic.

Novak Djokovic îl va întâlni în turul al doilea de la Australian Open pe câștigătorul meciului dintre Alexei Popyrin (locul 43 ATP) și Marc Polmans (locul 156 ATP).

Articol de Emanoil Ursache

VIDEO Novak Djokovic, plimbare spectaculoasă cu elicopterul, distracție pe uimitoarea insulă Rottnest, plus o vizită la quokka

Citește și: 

Intrată pe „blat” la Australian Open, Andreea Bălan nu l-a „ratat” nici pe Novak Djokovic! Ce s-a întâmplat câteva minute înainte de primul meci al sârbului
AUSTRALIAN OPEN
Intrată pe „blat” la Australian Open, Andreea Bălan nu l-a „ratat” nici pe Novak Djokovic! Ce s-a întâmplat câteva minute înainte de primul meci al sârbului
Reacția Anei Bogdan după ce a fost eliminată în primul tur la Australian Open: „Nu am de ce să fiu supărată”
AUSTRALIAN OPEN
Reacția Anei Bogdan după ce a fost eliminată în primul tur la Australian Open: „Nu am de ce să fiu supărată”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
Misu1950
Misu1950  •  15 Ianuarie 2024, 08:44

Lauda-ma gura...Ce *** de om e sarbul asta!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

codrutc
codrutc  •  14 Ianuarie 2024, 20:46

Nole, un domn ca de obicei

Vezi toate comentariile (2)
Comentează