Articol de GSP - Publicat marti, 02 august 2022 20:06 / Actualizat marti, 02 august 2022 20:23
Novak Djokovic (35 de ani,6 ATP) speră în continuare că va putea participa la US Open, ultimul Grand Slam al anului.
Programat în perioada 29 august - 11 septembrie, la New York, US Open este ultimul Grand Slam al anului. În acest moment, Djokovic nu poate participa la turneu din cauza legislației din America, care interzice intrarea în țară a persoanelor nevaccinate.
Goran Ivanisevic, antrenorul lui Nole, a anunțat că sârbul va face tot posibilul pentru a putea fi prezent la New York, luând chiar în calcul să ceară o viză specială.
„Există întotdeauna speranță, Novak va face totul pentru a fi acolo, poate cu o viză specială. Cu toate acestea, au mai rămas doar trei săptămâni. Și, personal, nu am nicio speranță ca Biden să schimbe regulile înainte de începerea turneului.
Pentru mine, totul este fără sens: dacă ești vaccinat, dar ai un test pozitiv, poți intra în Statele Unite. Dacă ești nevaccinat, dar negativ, ești interzis. Este prea multă politică în sport”, a declarat Goran Ivanisevic potrivit welovetennis.
3 titluriare Djokovic la US Open, cucerite în 2011, 2015 și 2018
Goran Ivanisevic: „Djokovic mai joacă 5 ani, își dorește să ajungă la 30 de Grand Slam-uri!”
Ivanisevic susține că marele campion sârb, acum în vârstă de 35 de ani, și-a propus să mai joace încă cinci sezoane. Țelul său? Să ajungă la 30 de turnee de Grand Slam, record în istoria tenisului. În prezent, Nole are 21.
Nadal, 36 de ani, conduce în ierarhia pe trofee de Grand Slam cu 22 de titluri. Ivanisevic dezvăluie că Novak Djokovic și-a setat un țel extrem de îndrăzneț. Nu doar să-l depășească pe iberic, dar să ajungă la 30 de trofee majore!
Am vorbit de mai multe ori cu el și ținta este să mai joace încă cinci ani și să ajungă la 30 de Grand Slam-uri. Este ceva ce a avut mereu în minte. Dacă nu există accidentări, cred că va putea atinge acest obiectiv
- Goran Ivanisevic, antrenorul lui Djokovic
Citește și alte știri din tenis:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”