SPORTURI  »  TENIS  »  OPINIE

Opinie de Luminiţa Paul despre performanţa Simonei Halep de a ajunge numărul 2 mondial » Între uimire şi pretenţie

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 03 august 2014 00:00 / Actualizat duminica, 03 august 2014 12:21

Peste două săptămîni, Simona Halep va fi noul număr 2 mondial. Încă nu e decis: e o realizare imensă sau traseul firesc?
Deschizi pagina de rankings de pe site-ul oficial al circuitului WTA şi tresari. Acolo, pe poziţia a treia, se găseşte numele Simonei Halep. Şi parcă nu-ţi vine a crede. Refresh. Cînd s-a încărcat din nou, nimic nu e schimbat, ea e tot acolo. Mai mult, peste două săptămîni, din 11 august, va fi o treaptă mai sus, pe 2. Ceva nemaiîntîlnit pentru istoria tenisului feminin de la noi!


Încă un F5. OK, e la fel. Ani de zile, reperele au fost altele. Lumea s-a hrănit cu amintiri şi cu bucăţi de speranţă. Culmea o reprezenta (şi încă o reprezintă, e unul dintre cele două capitole la care Simona încă nu şi-a depăşit managerul), triumful Virginiei Ruzici la Roland Garros, în 1978. Ea urcase pînă pe locul 8 în lume, performanţă care fusese îmbunătăţită în 1997 de Irina Spîrlea cu o unitate. 7 în loc de 8.


Cred că a păţit ceva conexiunea de internet. Mică pauză. De la perioada de vîrf a Virginiei Ruzici, care vreme de 7 ani a fost între cele mai bune din lume, cîştigînd turnee, ajungînd în fazele înaintate ale turneelor de Mare Şlem, au trecut trei decenii. Între timp, evenimentele cu adevărat de impact nu au fost numeroase. Semifinala de la US Open 1997 a Irinei Spîrlea şi "sfertul" de la Australian Open din acelaşi an, ca şi "sfertul" de la Roland Garros al Ruxandrei Dragomir, tot în 1997, au luminat anii '90.


Hai că a venit iar netul! Dar cred că e căzut site-ul. După alţi 12 ani, Sorana Cîrstea ajungea în sferturi de finală la Paris. În 2009. Anii 2000 au scos mai multe jucătoare române în faţă, cu situări în clasament în Top 30 sau Top 50, cu turnee cîştigate sau finale jucate. Dar Ruzici rămînea în continuare reperul suprem. Cum să strîngi un titlu major, încă o finală, o semifinală şi 8 sferturi de finală? Apoi, brusc, peisajul sec al cifrelor şi-a schimbat culorile. Anul trecut, în iunie. Şi, de atunci, le modifică încontinuu.


Stai că a apărut pagina principală de la WTA. Simona e pe 3. Simona, cea care într- un an şi o lună a adunat 8 trofee, a disputat finala la Roland Garros, semifinala la Wimbledon, "sferturi" la Australian Open şi "optimi" la US Open. Practic, a dublat sau chiar triplat reuşitele întregii cariere a Irinei Spîrlea. Din 11 august va fi pe 2. Uneori am senzaţia că nu realizăm ce şi cît înseamnă asta. Totul s-a petrecut repede, atît de repede încît pare vis, într-o ascensiune neîntreruptă, fără nici măcar un mic pas înapoi.


Parcă are magnet tastatura, hai, încă un F5. La Paris, după calificarea în semifinale, eram copleşită, am întrebat-o dacă realizează că e abia a patra româncă din istorie care izbuteşte aşa ceva, dacă îşi dă seama că face istorie. Răspunsul a fost senin, ornat cu un zîmbet: "Dumneavoastră ştiţi mai bine statisticile, eu nu mă gîndesc la asta. Vreau doar să joc şi s-o fac cît mai bine".
Totuşi, clasamentul e acolo. Cu ea pe 3, în curînd pe 2. Salt fabulos atins într-un an şi o lună. Timpul a trecut atît de repede, rezultatele au curs şi ele la fel încît, uneori, pare că înlocuim uimirea cu pretenţia. Ca şi cum era logic, ba chiar obligatoriu ca traseul să fie acesta. Ca şi cum în spate nu stau munca şi inteligenţa, şi intuiţia şi ambiţia, şi hotărîrea ei. Aşa că, înainte de a fi dezamăgiţi dacă nu o va detrona pe Serena Williams pînă la sfîrşitul anului sau nu va cuceri titlul la New York, să mai dăm un refresh. Şi să vedem unde e în acest moment. Şi să zîmbim, e ceva ce n-am mai văzut pînă acum!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (8)
buratinos
buratinos  •  05 August 2014, 03:32

O fata" destul" de norocoasa, avansezi si nu prea joci, foarte convenabil, pastrezi multa energie in organism, mai mergi la cumparaturi, hop si locul doi, bravo ei, dar de acum incolo va trebui sa transpire serios pentru a se mentine acolo, iar cum ea joaca un turneu si alte doua sta.......puncte,puncte.

darius011
darius011  •  04 August 2014, 19:43

Bravo Simona sa o tii tot asa. Tocmai ma uitam pe clasamentul live WTA si am observat ca celebra Sorana Cirstea a cazut pe locul 80 . DIn pacate in tenis daca nu esti constant cobori foarte repede

dokser
dokser  •  04 August 2014, 00:52
Postat de constanteanul pe 03 August 2014, 16:29

pt dokser : Cum e să fii o maimuţă cu acces la calculator şi internet !

Nu stiu, te intreb pe tine, sigur stii ! :))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează