Articol de Valentin Șchiopu - Publicat sambata, 11 iunie 2022 07:34 / Actualizat sambata, 11 iunie 2022 09:27
Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, a susținut vineri un masterclass în Polivalenta clujeană în cadrul Sports Festival, vorbind și despre colaborarea cu fostul lider mondial.
Antrenorul Simonei Halep a vorbit preț de o oră în fața zecilor de fani prezenți despre experiențele decisive care l-au făcut un antrenor de succes și a răspuns la final unor întrebări legate de colaborarea cu Simona Halep.
Mouratoglou, care a împlinit 52 de ani pe în urmă cu câteva zile, a mărturisit că a fost aproape convins că Serena Williams, jucătoarea cu care a colaborat în ultimul deceniu, va fi ultima sportivă pe care o va antrena.
Patrick Mouratoglou: „Simona Halep m-a ajutat să-mi redescopăr entuziasmul”
„După ce Serena a decis să ia o pauză, le-am mărturisit apropiaților mei că simt că am terminat cu antrenoratul. Știam că unul din atuurile mele era faptul că aduceam mult entuziasm în munca mea. Fără acest entuziasm nu pot fi un antrenor bun. Am simțit că-l pierdusem”, a spus francezul.
Apariția Simonei l-a făcut să se răzgândească. „A venit la academia mea, am luat prânzul împreună și s-a stabilit imediat o conexiune excelentă între noi.
Am urmărit-o la câteva antrenamente, mi-a plăcut. În a treia zi am luat racheta și am intrat pe teren cu ea. Am simțit o emoție incredibilă: Wow, nu s-a terminat, încă îmi place! Datorită ei am simțit că iubesc din nou să fac ceea ce făcusem cu pasiune în toți acești ani", a adăugat Patrick.
Discuția dintre Mouratoglou și Serena Williams
Acesta a povestit din nou cum a luat decizia de a o antrena pe Simona după o discuție cu Serena.
„Am vrut să fiu corect cu ea și să n-o dezamăgesc la finalul carierei. M-am dus s-o întreb ce intenționează să facă. Nu era foarte limpede pentru ea. Am întrebat-o dacă vrea să meargă la Roland Garros. Mi-a zis că nu știe. Erau șase săptămâni până la turneu. I-am spus că o aștept luni la antrenamente și dacă nu va veni voi considera că sunt liber”, a dezvăluit antrenorul.
Cred că Simona e de o generozitate incredibilă în tot ceea ce face. E un om generos, în sensul obișnuit, dar și o sportivă generoasă în efort. Nu se mulțumește cu jumătăți de măsură. De asemenea, curajul și reziliența o caracterizează ca persoană.
- Patrick Mouratoglou