Articol de GSP - Publicat vineri, 17 mai 2019 14:41
Naomi Osaka (1 WTA) a abandonat înaintea meciului cu Kiki Bertens din sferturile de finală ale turneului de la Roma, iar Simona Halep (2 WTA) riscă să fie devansată în clasament.
Liderul mondial, care a eliminat-o în runda precedentă pe Mihaela Buzărnescu, a acuzat o accidentare la mâna dreaptă și a fost nevoită să se retragă de la Open-ul Italiei.
Traseu mai greu la Roland Garros
Simona riscă să piardă locul 2 după turneul de la Roma. De ce e important să își păstreze poziția? Capii de serie de la Roland Garros se stabilesc în funcție de clasamentul care va fi publicat luni. Astfel, Simona va pierde avantajul de a fi cea mai bună jucătoare de pe jumătatea ei de tablou și ar putea s-o întâlnească încă din semifinale pe Osaka, numărul 1 WTA.
Poate coborî pe 4
Kiki Bertens (3 WTA) o va depăși pe Simona Halep în clasamentul WTA, dacă olandeza va juca finala de la Roma. Simona ar putea fi devansată și de Karolina Pliskova (6 WTA) în cazul în care aceasta va câștiga turneul din capitala Italiei. Practic, Simona poate ajunge pe 4, dacă Pliskova și Bertens se întâlnesc în finală, iar cehoaica iese învingătoare.
Kiki Bertens o va întâlni în semifinalele turneului italian pe câștigătoarea partidei dintre Marketa Vondrousova și Johanna Konta.