SPORTURI  »  TENIS  »  PREMIU

Premiu de suflet » Simona Halep va fi sărbătorită în cadrul unui festival al aromânilor

Simona Halep adună și diplome, nu numai trofee
Simona Halep adună și diplome, nu numai trofee

Articol de - Publicat vineri, 04 aprilie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 04 aprilie 2014 00:15

Simona Halep va fi sărbătorită duminică de comunitatea aromână din Constanţa în cadrul festivalului „Primuveara a Armănjloru”.

Performanţele remarcabile înregistrate în ultimul an au transformat-o pe Simona Halep într-un simbol al comunităţii aromâne din Constanţa.

Tenismena în vîrstă de 22 de ani este considerată urmaşa lui Gică Hagi în postura de ambasador al aromânilor în întreaga lume. În semn de respect şi recunoştinţă pentru succele realizate, Halep va fi premiată duminică, la Casa de Cultură din Constanţa, de către filiala Constanţa a Comunităţii Aromâne din România. Festivitatea de premiere este programată în deschiderea celei de-a opta ediţii a festivalului " Primuveara a Armănjloru".

Aflată în Bucureşti, unde se pregăteşte pentru meciul reprezentativei României cu Serbia, din play-off-ul Grupei Mondiale a II-a din cadrul Fed Cup, care va avea loc la Arenele BNR, Halep a acceptat invitaţia organizatorilor şi va fi prezentă duminică la Constanţa.

"Este un lucru extraordinar ca Simona să se afle printre marile personalităţi sportive ale comunităţii noastre. Respectul este un lucru foarte important, mai ales că ne păstrăm obiceiurile şi sîntem foarte uniţi", a spus tatăl sportivei, Stere Halep.

"Îi vom da o diplomă de onoare şi o medalie, care are imprimat simbolul comunităţii aromâne, un soare cu 16 raze. Este un gest de mulţumire pentru că numele aromânilor este cunoscut în lume datorită performanţelor ei", au dezvăluit organizatorii.

Alţi patru premianţi
Halep nu este singura sportivă de origine aromână care va fi premiată duminică. La festivitate sînt invitate şi alte nume importante, Cristian Gaţu, fostul mare handbalist şi preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Eliza Samara, multipla campioană europeană la tenis de masă, Marius Stavrositu, handbalistul campioanei HCM Constanţa, şi Nicolae Fulina, fostul internaţional de rugby.

7 turnee a cîştigat Simona Halep în mai puţin de un de zile, la Nurenberg, s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia şi Doha

5 este locul pe care-l ocupă jucătoare din Constanţa în clasamentul mondial, cea mai bună clasare a unei românce din toate timpurile

13-5 este raportul dintre înfrîngeri şi victorii în 2014 pentru Simona

936,430 de dolari a cîştigat Simona Halep doar în acest sezon, timp în care a jucat şase turnee

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
ghidirmic_florin
ghidirmic_florin  •  04 Aprilie 2014, 12:45

Halep e “halep” Prin Timisoara copii nu mai spun misto, spun "halep"! Bai ce halep iti sta , spunea un tanc unei fetite cu un tatuaj fals lipit pe picior...I-am intrebat ce este aia "halep" si mi-a raspuns: cea mai misto fata de la noi care joaca tenis... Fenomenul “Halep” poate fi comparat cu acela produs de Tiriac si Nastase prin 70, cand iesea lumea pe strada in toiul noptii(amintiti-va de meciul cu Brazilia)pentru a scanda numele lor, dar mai ales pentru ca trotuarele si carosabilul erau pline de miniterenuri de tenis trasate cu creta. Iata ca dupa 40 de ani, s-a mai nascut o supercampioana, Simona Halep, iar tinerii care o admira pot spune:ce halep e

Vezi toate comentariile (1)
Comentează