Proaspăt campion la BRD Trophy, Verdasco descrie săptămâna de la Bucureşti: "Fericire. Semnificație. Emoție"

A venit la Bucureşti pe locul 86, încă nesigur pe jocul său, cu mintea agăţată de accidentările recente. A venit sperând şi propunându-şi să lupte. Şi a făcut-o, meci după meci, până a ajuns în finală. Una pe care a câştigat-o clar în faţa mult mai puţin experimentatului francez Lucas Pouille, 6-3, 6-2.

Fernando Verdasco, 32 de ani, fost număr 7 ATP, a regăsit gustul victoriei la Bucureşti, după 2 ani fără vreun titlu sau vreo finală jucată. A mers crescând, zi după zi, şi-a testat emoţiile şi anduranţa, a revizitat senzaţii uitate. Şi s-a hrănit din simpatia caldă a publicului bucureştean, care i-a aureolat notorietatea din prima zi.

Zeci de poze, de autografe, de zâmbete pentru Fernando. Şi o amintire specială pentru o carieră care mai are succese de recoltat.

- Fernando, felicitări, o săptămână intensă și emoționantă, în același timp.
- Da, o săptămână importantă, sunt foarte mulțumit că am încheiat-o în cel mai frumos mod posibil, câștigând turneul. Trecuse multă vreme de când nu o mai făcusem, nici măcar nu mai reușisem să ajung într-o finală. Sunt foarte fericit că am putut trăi din nou experiența de a ridica un trofeu deasupra capului.

- Cum au fost aceste zile în care a trebuit să aștepți?
- Sunt obișnuit, dar atunci când e o finală și trebuie să stai o zi întreagă, mai ales că de luni trebuia să fiu la Estoril... nu a fost stresant, dar nici ușor. Am fost liniștit, dar și în priză pentru că dacă se oprea ploaia trebuia să intru pe teren. A fost o situație specială, mai ales că urma o finală, nu turul întâi sau al doilea, dar până la urmă eu, personal, îmi doream să jucăm, indiferent de condiții, nu conta rezultatul, îmi doream să lupt pentru a avea șansa de a o câștiga. Până la urmă, am reușit să jucăm, chiar dacă ultimul game s-a cam complicat, începuse din nou să plouă, dacă nu câștigam acel game, cine știe ce se putea întâmpla, poate opreau din nou meciul. A fost o situație neobișnuită.

Cel mai greu: primul tur

- Ți-a aduci aminte de vreo altă partidă jucată pe ploaie?
- Am jucat multe meciuri pe ploaie, dar finale nu. O finală e diferită, am jucat în Bundesliga acum multă vreme, la Bastad, de asemenea, am jucat un meci de dublu. De multe ori, dar acum nu-mi aduc aminte chiar de toate. Sunt situații diferite, dar trebuie să încerci să te adaptezi și să faci tot ce poți mai bine.

- Care a fost momentul cel mai dificil al săptămânii?
- Să vedem, primul meci a fost foarte dificil pentru că nu știam nimic despre rivalul meu, Setkici, el a jucat foarte bine iar eu nu-mi găseam ritmul, jocul și a fost foarte greu. Pe măsura ce am înaintat în săptămână am început să joc din ce în ce mai bine, jucătorii pe care i-am întâlnit au fost și ei din ce în ce mai buni. În turul al doilea am jucat foarte bine, cu Albot, cu Haase am avut un moment de cădere în primul set când mi-a făcut break și am făcut trei greșeli neforțate, dar am fost la un nivel mai înalt. Cu Guillermo Garcia cred că am jucat și mai bine și el a făcut meciul mai interesant în al doilea set, unde am avut avantaj, dar el a întors, cu toate acestea, am reușit să câștig. Iar în finală, la început lucrurile au fost echilibrate,  Pouille a avut mingi de break, dar până la urmă eu am reușit să-l fac și am început și setul al doilea foarte bine și mi-a dat încredere, am ajuns la 5-2 și faptul că aveam două break-uri m-a liniștit și am putut închide meciul.

- Descrie această săptămână în trei cuvinte.
- Fericire. Semnificație. Emoție.

"Facem lucruri bune"

- Antrenorul tău, Davíd Sánchez, a câștigat și el aici la București, ești mulțumit cu echipa ta de acum?
- Da, ne antrenăm împreună încă de sfârșitul anului trecut, facem împreună lucruri bune. Dar parcă nu se vedeau și pe teren, mai ales că am căzut foarte mult în clasament și atunci totul s-a complicat, am început să întâlnesc jucători buni încă din primele tururi. Dacă te impui aduni încredere, dar în același timp consumi multă energie și e greu să ajungi până în semifinale sau finale. Turnee de genul celui de la București mă ajută să-mi ating obiectivul, acela de a urca din nou în clasament și de a ajunge din nou cap de serie în turneele mari.

Iubire de roman

Ana Boyer, 27 de ani, prietena lui Fernando Verdasco, l-a însoţit în ultimele săptămâni pe campionul de la BRD Trophy la Buenos Aires, Miami, Monte Carlo şi Bucureşti.

Tânăra a întrerupt timp de şase luni slujba la cabinetul de avocatură unde lucrează tocmai pentru a fi alături de spaniol. Sunt împreună din octombrie 2013, cea mai lungă relaţie din viaţa jucătorului care şi-a arătat dragostea şi sprijinul pentru Ana în toamna lui 2014, când a venit de la un turneu din Asia pentru a-i fi alături la înmormântarea tatălui ei, Miguel Boyer.

Ea face parte dintr-o familie celebră, expusă asaltului presei roz încă din urmă cu 45 de ani, când mama ei, Isabel Preysler, model şi vedetă tv, s-a căsătorit cu Julio Iglesias. Au avut împreună 3 copii, pe Chabeli, Julio Jr şi Enrique. A doua căsătorie a fost cu marchizul de Griñón, Carlos Falcó, cu care a avut o fiică, iar a treia cu Miguel Boyer, fost ministru de finanţe, din care a rezultat Ana.

Actualmente, Isabel are o relaţie cu laureatul Premiului Nobel pentru literatură, Mario Vargas Llosa. Din decembrie 2015, Ana a decis să devină independentă, a părăsit casa părintească şi s-a mutat împreună cu Nando într-un apartament spectaculos din Madrid.

20de finale a jucat Fernando Verdasco în carieră, câștigând șapte

51este locul pe care-l ocupă Verdasco, după cucerirea trofeului de la București, un salt de 35 de locuri

9spanioli au câştigat turneul de la Bucureşti de-a lungul anilor

Titlurile lui Verdasco