Articol de Luminița Paul - Publicat miercuri, 06 noiembrie 2024 16:19 / Actualizat miercuri, 06 noiembrie 2024 17:05
Chinezoaica Qinwen Zheng (22 de ani, locul 7 WTA) și-a jucat perfect șansa în fața lui Jasmine Paolini (28 de ani, numărul 4 mondial), câștigând cu 6-1, 6-1 în 67 de minute și obținând calificarea în semifinale din Grupa Mov a WTA Finals de la Ryadh.
Se înfierbântă lucrurile la WTA Finals, cu două locuri pentru semifinale încă la bătaie. Aryna Sabalenka, liderul mondial, și Coco Gauff, favorita 3 a turneului, și-au asigurat prezența în careu, după parcursuri dominante în Grupa Mov, respectiv Grupa Portocalie.
În ziua a cincea de concurs, Qinwen Zheng și Jasmine Paolini au deschis programul cu un duel de totul sau nimic. Ambele sunt debutante la Turneul Campioanelor, ambele au reușit anul acesta să dispute finale în turnee de Grand Slam – chiar două în cazul italiencei. Și ambele intrau pe terenul purpuriu de la Ryadh cu o victorie și o înfrângere în bagaj.
Ambele au pierdut în fața Arynei Sabalenka și, de asemenea, au învins-o pe Elena Rybakina. Acum era care pe care.
Cu un avantaj însă în dreptul chinezoaicei, care s-a impus în toate cele trei meciuri directe anterioare, cel mai recent datând de acum o lună, în sferturile de finală de la Wuhan.
Qinwen Zheng, dominantă din primele minute
Și până la urmă, un avantaj valorificat o dată în plus de Zheng. Ea a sufocat-o pe Paolini din primele minute, reușind un break din game-ul al treilea. Au venit apoi alte două, finalista de la Roland Garros și Wimbledon nefiind capabilă să-și conserve serviciul decât o dată în setul întâi.
Qinwen lovește puternic și curat, își eliberează teren și țintește necruțător, iar adversara, o luptătoare cu diplomă, nu a avut răspuns. Deși a alergat, a încercat, s-a agățat. 6-1 într-un set inaugural de 32 de minute. Și cavalcada a continuat.
Jasmine și-a cedat serviciul și în actul secund, Zheng urcând la 4-1. Cu un ritm netulburat de mingi lungi, apăsate al asiaticei, italianca nu a găsit soluții, intrând în criză de timp. Nici scurta încercată la un moment dat nu i-a oferit consolare, mingea netrecând fileul.
Până la urmă, Qinwen Zheng, capul de serie 7, s-a impus cu un 6-1, 6-1 contondent. A închis meciul cu încă un as, al 12-lea în total, și și-a luat biletul pentru semifinale, alăturându-se liderului WTA, Aryna Sabalenka.
24de lovituri câștigătoare a adunat Qinwen Zheng față de 6 ale lui Jasmine Paolini. Chinezoaica a greșit neforțat de 14 ori, italianca de 22
Qinwen Zheng: „Una dintre cele mai bune performanțe din acest an”
La finalul partidei, finalista de la Australian Open 2024 și-a cântărit încântată evoluția din ultimul meci în grupă. „Este una dintre cele mai bune performanțe pe care le-am avut în acest an. Un procentaj foarte bun la primul serviciu. Mă simt foarte bine cu loviturile mele din spatele terenului, plus câteva voleuri bune. Mă bucur mult de felul în care am jucat în seara aceasta”, a spus ea în interviul de pe teren.
Rezumatul meciului Zheng - Paolini
Este a doua jucătoare din China, după Li Na în 2013, care trece de grupe la WTA Finals. „Este o mare realizare. Ei bine, da, a fost cu aproape 11 ani în urmă. Sunt foarte mândră că am reușit, pentru că nu știam ce se va întâmpla când am ajuns aici”, a spus Zheng.
„Este prima dată pentru mine, așa că îmi spun să mă bucur și mai ales că joc într-o grupă foarte dificilă, de aceea vreau să le mulțumesc tuturor fanilor care au venit să mă urmărească în seara asta și pentru tot sprijinul”, a mai spus ea, încheind cu câteva cuvinte în limba chineză, pentru suporterii din țara sa veniți în Arabia Saudită.