SPORTURI  »  TENIS  »  MECI CARITABIL

VIDEO Roger Federer și Rafael Nadal rescriu ISTORIA tenisului! Nou record de asistență la demonstrativul din Africa de Sud + câți bani s-au strâns

Articol de - Publicat vineri, 07 februarie 2020 23:21

Roger Federer (38 de ani, 3 ATP) și Rafael Nadal (33 de ani, 2 ATP) s-au duelat vineri seara, la Cape Town (Africa de Sud), într-un meci demonstrativ care va rămâne în istoria tenisului. 

Peste 50.000 de oameni s-au adunat pe „Cape Town Stadium” pentru a-i urmări pe doi dintre cei mai mari tenismeni ai tuturor timpurilor, care s-au întâlnit într-un meci jucat în scopuri caritabile, pentru susținerea copiilor defavorizați din 6 țări africane.

Nadal și Federer au oferit un show pe cinste la cel de-al zecelea meci demonstrativ jucat în istoria rivalității lor. Partida disputată în Africa de Sud, țara de origine a mamei lui Roger Federer, a devenit, oficial, cel mai urmărit meci din istoria tenisului. Numărul oficial anunțat de organizatori a fost de 51.954 de spectatori, o cifră cu adevărat impresionantă și un record în materie de asistență la un meci de tenis!

+15 FOTO
  • Sursă foto: Reuters, Guliver/Getty Images

Precedentul record fusese setat în urmă cu doar câteva luni, tot de către Roger Federer, care l-a învins pe Alexander Zverev într-un demonstrativ jucat la Mexico City, în fața a 42.517 oameni

Federer l-a învins pe Nadal, într-un meci jucat cu zâmbetul pe buze

Meciul în sine, câștigat de Federer în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-3, n-a avut intensitatea pe care cei doi o etalează în mod obișnuit în circuit. Nadal și Federer au făcut deliciul publicului și au fost protagoniștii câtorva puncte care au ridicat în picioare publicul sud-african.

Vestea cu adevărat îmbucurătoare a venit la finalul meciului: peste 3 milioane de dolari au fost obținuți după meciul caritabil, toți urmând să fie direcționați către copiii cu probleme din 6 țări de pe continentul african.

Bill Gates și Roger Federer i-au învins pe Rafa Nadal și Trevor Noah

Un alt moment deosebit a avut loc în deschiderea partidei, când Nadal și Federer au fost implicați și într-un meci de dublu. 

Elvețianul a făcut pereche cu Bill Gates (64 de ani), co-fondatorul Microsoft, în timp ce alături de iberic s-a aflat Trevor Noah (35 de ani), un cunoscut comediant și scriitor sud-african. Perechile au disputat un singur set, câștigat de Gates și Federer, 6-3.

Vezi și: 

„Atunci Simona Halep tace din gură” » Darren Cahill a dezvăluit ce semn secret îi face jucătoarei noastre din tribune

  • Sursă foto principală: Reuters
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Liga 2
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Superliga
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist
Superliga
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (1)
andrei.33
andrei.33  •  08 Februarie 2020, 00:34

Felicitari pentru initiativa.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close