Articol de GSP - Publicat vineri, 09 octombrie 2020 13:08 / Actualizat vineri, 09 octombrie 2020 13:25
Iga Swiatek (19 ani, 54 WTA) este finalistă la ediția din acest an a turneului de la Roland Garros. În faza optimilor de finală, poloneza a trecut categoric de Simona Halep (29 de ani, 2 WTA), 6-1, 6-2, iar tatăl acesteia, Tomasz, a rememorat întâlnirea dintre cele două.
- Swiatek va juca în finala de sâmbătă împotriva Sofiei Kenin (21 de ani, 6 WTA).
În opinia acestuia, meciul cu Halep a pus bazele parcursului foarte bun al fiicei sale, care a ajuns în finala de la Roland Garros fără să piardă vreun set!
„Rolurile s-au schimbat puțin în meciul cu Halep. De data asta, Halep a fost mult mai stresată pe teren decât Iga. Multe din «armele» sale nu au funcționat. A fost surprinsă de jocul agresiv și ofensiv al fiicei mele. A căutat apoi alte soluții și nu le-a găsit. Am văzut și alte meciuri ale lui Halep, în care nu a putut fi la nivelul său și acest lucru a afectat-o.
Mi-am spus că dacă Iga va juca bine, atunci românca va fi afectată emoțional. Victoria cu Halep a ajutat-o mult pe Iga din punct de vedere mental. De aici a venit încrederea care a consolidat și următoarele două meciuri”, a declarat Tomasz pentru sport.tvp.pl.
"It seems unreal!"
— Roland-Garros (@rolandgarros) October 8, 2020
Believe it, @iga_swiatek!#RolandGarros pic.twitter.com/lXj5aidYyP
Iga Swiatek, în finala Roland Garros 2020
După meciul cu Halep, Iga Swiatek a tranșat și următoarele confruntări, din sferturi și semifinale. Poloneza nu le-a dat nicio șansă Martinei Trevisan și Nadiei Podoroska, pe care a învins-o în semifinale, 6-2, 6-1.
În semifinala cu Podoroska, cealaltă revelație a competiției, Iga a pornit ca din tun și a păstrat un nivel fantastic până la final. Unul care a venit rapid, după doar o oră și 12 minute. Swiatek a dominat la toate capitolele, în ciuda unui procentaj slab al primului serviciu pus în teren, doar 53%. A încheiat cu 23 de lovituri câștigătoare, față de 6 reușite de argentiniancă.
Iga Swiatek e sigură că va ocupa de luni locul 24 în clasamentul WTA. Dacă va ridica trofeul, sportiva din Polonia va acumula 2960 de puncte și va urca până pe poziția 17.
850.500 de euroa încasat Swiatek pentru calificarea în finala Roland Garros 2020. Dacă se va impune în finală, va lua un cec de 1,6 milioane de euro
Citește mai multe știri de la Roland Garros:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”