SPORTURI  »  TENIS  »  ROMÂNI ÎN SEMIFINALE

Semifinale cu repetiţie » Hănescu şi Cadanţu luptă pentru un loc în ultimul act la Gstaad şi la Baku

Hănescu e la a doua semifinala consecutivă
Hănescu e la a doua semifinala consecutivă

Articol de - Publicat sambata, 27 iulie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 26 iulie 2013 21:24

În urmă cu două săptămîni, Hănescu şi Cadanţu s-au aflat în aceeaşi situaţie la Stuttgart şi Budapesta, dar au fost învinşi de Kohlschreiber, respectiv de Halep.

Victor Hănescu trăieşte a doua tinereţe în tenis. Pe 21 iulie a împlinit 32 de ani, dar acest lucru nu se simte pe terenurile cu zgură. După sferturile de finală atinse la Bucureşti, la Oerias şi semifinalele de la Stuttgart, el s-a calificat ieri în penultimul act al turneului de la Gstaad. Un turneu pe care l-a cucerit în 2008. "Sînt bucuros să mă regăsesc la Gstaad în semifinale. Este unul din turneele mele preferate!", a scris pe Facebook după partidă Victor.

Românul l-a învins în sferturile de finală pe germanul Daniel Brands, cel care joi produsese marea surpriză eliminîndu-l pe favoritul principal, Roger Federer. Victor se mai întîlnise de două ori cu neamţul, prima oară în meciul cu scandal de la Wimbledon din 2010, cînd românul a condus cu 2-0 la seturi, dar s-a retras în decisiv fiind enervat pe tot parcursul meciului de nişte spectatori turbulenţi. Hănescu l-a învins în acelaşi an la New Haven.

După trei ani, pe zgură, Victor n-a avut prea multe probleme în faţa lui Brands, pe care l-a învins cu 6-3, 6-4, necedîndu-şi deloc serviciul. Pentru un loc în finală el îl va întîlni azi pe Mihail Iujnîi, 33 ATP. Românul şi rusul s-au confruntat de opt ori pînă acum, împărţindu-şi egal victoriile, 4-4. Ultima oară s-au confruntat la Bucureşti, cînd rusul a ieşit învingător.

Victor nu e singurul român care azi încearcă să obţină un loc în finala unui turneu. Alexandra Cadanţu se va lupta cu ucraineanca Elena Svitolina. Ea a reuşit să fie în această situaţie după ce a învins-o ieri pe Galina Voskoboeva cu 6-3, 6-7(3), 6-3. Alexandra este la a treia calificare în penultimul act în 2013, după KIatowice şi Budapesta. În nici unul dintre cazuri nu a reuşit să treacă mai departe. Ea şi Svitolina s-au mai întîlnit o singură dată, iar învingătoare a ieşit românca.

S-au oprit
Florin Mergea şi Lukas Rosol au pierdut ieri, în semifinalele turneului de la Gstaad. Perechea româno-cehă a fost învinsă de spaniolii Pablo Andujar/Guillermo Garcia-Lopez cu 1-6, 6-3, 10-4. Pentru calificarea în semifinale, Mergea şi Rosol vor primi 90 de puncte ATP şi un cec în valoare de 6.400 de euro.

Suspendat 18 luni
Viktor Troicki, 53 ATP, a fost suspendat 18 luni pentru încălcarea regulamentului antidoping. Conform ITF, Troicki, în vîrstă de 27 de ani, a refuzat pe 15 aprilie, la turneul Masters 1000 de la Monte Carlo, să se supună unui control sanguin. Sîrbul i-a spus agentului care trebuia să-i ia sînge că nu se simte bine şi că s-ar putea să i se facă rău. El susţine că agentul i-a spus că e în regulă dacă scrie o motivare pentru ITF. Pînă la urmă, cazul lui a fost judecat şi i s-a aplicat această suspendare. "Sînt distrus şi epuizat. Această sancţiune imensă mă lasă fără cuvinte", a scris Troicki pe site-ul său oficial. El a mai adăugat că va înainta apel la TAS.

Citește și:
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Interes reactivat! Specialistul în mercato dezvăluie cele 5 cluburi care îl vânează pe Louis Munteanu: „Planul era simplu”
Superliga
Interes reactivat! Specialistul în mercato dezvăluie cele 5 cluburi care îl vânează pe Louis Munteanu: „Planul era simplu”
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (4)
euxin5
euxin5  •  27 Iulie 2013, 07:51

In turneul de la Bucuresti, in ultima lor confruntare, Victor Hanescu l-a invins pe Iujnîi ( in doua set uri ) si nu invers. Dna. RF, nu vi se pare ridicol ? Turneu recent in Romania, jucator roman, ziarist roman.......ar fi trebuit sa fi fost la Arenele BCR..........

uefa
uefa  •  27 Iulie 2013, 03:01

senzational! 3 in semifinale. pe Sorana de ce n-ati anuntat-o?

dreamer123
dreamer123  •  27 Iulie 2013, 01:58

bafta in continuare !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează