SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Serena Williams a vorbit pentru prima oară despre imaginile ciudate de la Wimbledon: "A fost oribil!" :S

FOTO: AFP
FOTO: AFP

Articol de - Publicat marti, 29 iulie 2014 00:00 / Actualizat marti, 29 iulie 2014 12:39

Serena Williams a vorbit pentru prima dată despre incidentul de la Wimbledon, cînd s-a speculat că ar fi intrat beată pe teren. Jucătoarea de tenis americană ar fi avut multiple probleme medicale.

"Îmi era foarte, foarte rău. Nu am putut să mă ridic din pat timp de trei zile. De obicei, cînd pierzi într-un turneu, pleci acasă, dar eu am stat pînă s-a terminat competiţia. Doctorii nu mi-au dat voie să plec", a declarat Serena Williams.

Williams a avut probleme medicale şi în 2011, cînd i s-au găsit cheaguri de sînge în ambii plămîni şi un hematom în zona abdomenului.

"Cînd mi s-a făcut rău pe terenul de la Wimbledon, parcă aveam un deja vu. Mi se derulau în minte evenimente de acum cîţiva ani, cînd am mai avut probleme mari de sănătate", a mai precizat jucătoarea de tenis numărul 1 mondial.

Sora sa, Venus, a fost cea care i-a spus să abandoneze. "Venus mi-a spus să ies de pe teren. Mai avea puţin şi mă pocnea, dar nu am renunţat. Abia apoi mi-am dat seama de gravitatea situaţiei, cînd nici nu mai puteam să servesc", îşi aminteşte Serena.

Vezi aici momentul în care Serena Williams a clacat la Wimbledon!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă se respect!”
Nationala
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă se respect!”
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Ajuns pe lista de transferuri la FCSB, e dorit în Superliga: „Acum îl iau”
Superliga
Ajuns pe lista de transferuri la FCSB, e dorit în Superliga: „Acum îl iau”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (11)
plischi
plischi  •  30 Iulie 2014, 07:10

inteleh ca medicii nu i-au dat voie sa plece - voiau sa o aiba sub supraveghere - dar nu cred ca au obligat-o sa intre pe teren in starea in care se afla, indiferent care era in realitate acea stare.

talpaiadului
talpaiadului  •  30 Iulie 2014, 04:59
Postat de duronash pe 29 Iulie 2014, 12:58

nu se face public ce probleme de sanatate a avut, pentru ca sunt problemele ei de sanatate si tu nu ai nicio treaba cu asta. daca era dopata se facea plublic si era exclusa. nu mai muriti voi de grija ei, cred ca se descurca ea pana la urma :)

"daca era dopata se facea plublic si era exclusa". Bai, sportivii se dopeaza pentru a-si creste performantele sportive, Serena era in imposibilitatea de a juca, parca era beata sau drogata, ceea ce e cu totul altceva. Oricum, a fost o problema de sanatate, e o idiotenie sa crezi ca Venus ar fi intrat pe teren cu soru'sa beata sau drogata.

valinio
valinio  •  29 Iulie 2014, 22:49
Postat de duronash pe 29 Iulie 2014, 12:58

nu se face public ce probleme de sanatate a avut, pentru ca sunt problemele ei de sanatate si tu nu ai nicio treaba cu asta. daca era dopata se facea plublic si era exclusa. nu mai muriti voi de grija ei, cred ca se descurca ea pana la urma :)

Sa dopat prea mult. probabil au si reacti adverse drogurile...UITATIVA cum arata parca este un barbat nu femeie pe langa SIMONICA A NOASTRA este un goliat.daca a tras pe nas s-a ametit un pic si nu mai putea servi.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează