Articol de David Istrate - Publicat joi, 19 decembrie 2024, 17:33 / Actualizat joi, 19 decembrie 2024 18:26
Simona Halep (33 de ani, 877 WTA) a revenit joi, 19 decembrie, pe terenul de tenis, într-un meci din World Tennis League, un turneu demonstrativ organizat în Etihad Arena din Abu Dhabi. Tenismena din Constanța a jucat la dublu, alături de Jasmine Paolini, și a obținut o victorie cu 7-5 în fața cuplului Iga Swiatek/Paula Badosa.
La finalul săptămânii trecute, organizatorii World Tennis League, o competiție aflată la a treia ediție, au anunțat că Simona Halep îi va lua locul Barborei Krejcikova în echipa Kites, urmând să joace alături de Jasmine Paolini, Nick Kyrgios și Casper Ruud.
Simona Halep și Jasmine Paolini au revenit de la 2-5 și au obținut victoria
La meciul de debut, Kites a avut-o ca adversară pe Eagles, echipă din care fac parte Iga Swiatek, Paula Badosa, Stefanos Tsitsipas și Alexander Shevchenko. Mai întâi, la dublu mixt, Paolini și Ruud au trecut cu 6-4 de Badosa și Shevhcenko. Apoi, Ruud l-a învins tot cu 6-4 pe Shechenko, astfel că scorul la general a devenit 12-8.
A urmat confruntarea de dublu feminin între Halep/Paolini și Badosa/Swiatek. Spaniola și poloneza au început excelent duelul și au câștigat primele 3 game-uri. A urmat un game câștigat la 0 de Halep și Paolini, însă adversarele s-au dus la 4-1 și la 5-2, fiind aproape de victorie.
Tenismenele din echipa Kites au refuzat să renunțe la luptă și punct cu punct, game după game, au recuperat și au egalat la 5. Simona Halep și Jasmine Paolini nu s-au oprit acolo, ci și-au adjudecat și următoarele două game-uri și s-au impus cu 7-5.
Prin urmare, scorul a devenit 19-13 pentru Kites, înaintea confruntării dintre Iga Swiatek și Jasmine Paolini. Italianca a început mai bine jocul, însă poloneza, aflată pe locul al 2-lea în clasamentul WTA, a revenit și s-a impus cu 7-5.
Scorul a devenit 24-20 pentru Kites și, în acest caz, regulamentul prevedea că Swiatek și Paolini urmau să joace până când Kites ar fi ajuns la 25 sau Eagles ar fi egalat la 24.
Paolini și-a adjudecat următorul game și a adus victoria pentru echipa din care face parte și Simona Halep: 25-20. Vineri, 20 decembrie, Kites se va duela cu Falcons.
În cealaltă partidă a zilei, Falcons (Andrey Rublev, Elena Rybakina, Denis Shapovalov, Caroline Garcia) a câștigat cu 29-26 duelul cu Hawks (Jordan Thompson, Aryna Sabalenka, Sumit Nagal, Mirra Andreeva).
Simona Halep a primit două wild card-uri miercuri, 18 decembrie
Simona Halep a primit două vești excelente în cursul zilei de miercuri, 18 decembrie. Tenismena din Constanța a primit un wild card pentru calificările Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului 2025, și, mai târziu, organizatorii Auckland Open au anunțat că i-au acordat un wild card lui Halep pentru tabloul principal.
Așadar, sportiva în vârstă de 33 de ani va reveni într-o competiție oficială la finalul anului 2024. Auckland Open va avea loc în perioada 30 decembrie – 5 ianuarie.
Gândul revenirii în Australia după trei ani mă bucură foarte mult şi sunt foarte recunoscătoare turneului pentru această oportunitate. Am muncit din greu pentru a mă pregăti pentru sezonul 2025.
Australian Open mi-a adus unele dintre cele mai frumoase momente ale carierei, aşa că abia aştept să revin la Melbourne şi să joc în faţa fanilor australieni.
- Simona Halep, după ce a aflat că va participa la Australian Open