SPORTURI  »  TENIS  »  CINCINNATI

Simona Halep, calificare eroică în turul secund la Cincinnati! Semne de întrebare cu privire la meciul următor

Simona Halep (30 de ani, 6 WTA) a învins-o pe Anastasia Potapova (21 de ani, 54 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-3 și s-a calificat în turul secund al turneului de la Cincinnati.
Simona Halep (30 de ani, 6 WTA) a învins-o pe Anastasia Potapova (21 de ani, 54 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-3 și s-a calificat în turul secund al turneului de la Cincinnati.

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 august 2022 04:11 / Actualizat miercuri, 17 august 2022 04:16

Simona Halep (30 de ani, 6 WTA) a învins-o pe Anastasia Potapova (21 de ani, 54 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-3, și s-a calificat în turul secund al turneului de la Cincinnati. Dubla campioană de Grand Slam a avut probleme medicale la piciorul stâng.

  • În turul următor, Halep o va înfrunta pe Veronika Kudermetova (20 WTA).

Halep și Mouratoglou au întocmit un calendar plin în pregătirea ultimului Grand Slam al anului, cel de la US Open. Datorită jocului prestat la Toronto, încununat cu trofeul, Simona a devenit a doua favorită a bookmakerilor pentru competiția de la New York.

David Popovici, Simona Halep și alinierea planetelor muncii în sportul românesc
editorial
David Popovici, Simona Halep și alinierea planetelor muncii în sportul românesc

Simona Halep, testată serios de Potapova

A doua oprire a sezonului de hard american, cea de la Cincinnati, a început împotriva rusoaicei Potapova, beneficiară a unei invitații din postura de lucky-looser. Simona o cunoștea bine, două victorii contra ei în carieră, ambele pe hard și fără set pierdut.

 Rusoaica s-a autodepășit în debutul înfruntării și a dat o replică bună. Foarte agresivă la retur, a obligat-o pe Simona să forțeze primul serviciu. Eficiența constănțencei a fost modestă, așa că s-a mers cap la cap până la pauza provocată de ploaie.

Halep a revenit mai precisă, în ciuda unor evidente probleme medicale. Deplasarea a fost îngreunată, renunțând să alerge după mingi pe care în mod normal le-ar fi returnat fără probleme. A tras de ea și a reușit să închidă actul inaugural în 54 de minute, scor 6-4.

Probleme la picior pentru Simona Halep

Echilibrul a domnit și în prima parte a setului secund. Apoi, Simona ne-a demonstrat că nu a glumit când a spus că aruncatul rachetei și răbufnirile nervoase o ajută. A avut o astfel de ieșire la scorul de 2-1 pentru Anastasia. Au urmat un „game alb” și un break luat scrâșnind din dinți.

Excesul de adrenalină nu a ținut mult, durerile au reapărut, iar Potapova a profitat și a împins înfruntarea în decisiv.

În scurta pauză, Simona a avut nevoie de fizioterapeutul turneului. Piciorul stâng a dat în continuare semne de slăbiciune, dar experiența a compensat acest lucru. A preluat inițiativa în raliuri și i-a prezentat rusoaicei fiecare tușă a terenului.

Game-urile finale au fost extrem de palpitante, cu Potapova nevoită să revină de fiecare dată din spate. A făcut-o când Simona servea pentru 5-2, dar atât. Disputa a fost adjudecată de română, în 2 ore și 15 minute.

În turul următor, pe Simona o așteaptă altă reprezentantă a Rusiei, Veronika Kudermetova (20 WTA).

FINAL » Simona Halep - Anastasia Potapova 6-4, 3-6, 6-3

6-3, Game, set și meci Halep
5-3, Break Halep: Simona fructifică a 5-a minge de break avută. Va servi pentru meci!
4-3, Break Potapova: De le 30-0, Simona nu a mai obținut niciun punct. 
4-2, Game Potapova: Simona caută lungurile de linie cu fiecare retur, dar greșește două execuții.
4-1, Game Halep: Simona își consolidează break-ul.
3-1, Break Halep: Deranjată de mișcarea din tribune, spectatori veniți după finalul meciului câștigat de Emma Răducanu contra Serenei Williams, Anastasia comite două duble greșeli.
2-1, Game Halep: Simona rezistă. Încearcă să își plimbe adversara, să aibă mereu inițiativa.
1-1, Game Potapova: Raliurile sunt scurte, grăbite de problemele Simonei. 
1-0, Game Halep: Simona începe bine, cu servicii precise. 

A început setul decisiv! Simona a primit îngrijiri medicale la piciorul stâng în această pauză.

3-6, Game și Set Potapova
3-5, Break Potapova: Simona grăbește fiecare punct, nu își ia pauză între servicii. Momente confuze la Cincinnati. 
3-4, Game Potapova: Simona se sprijină tot mai des pe piciorul stâng. Durerile sunt evidente. 
3-3, Break Potapova: Simona greșește nepermis cu lovitura de dreapta.
3-2, Break Halep: Simona strânge din dinți, aleargă după fiecare minge și așteaptă erorile adversarei.
2-2, Game Halep: Cel mai simplu game câștigat de Simona. Potapova a returnat totul greșit.
1-2, Game Porapova: Simona are o ieșire nervoasă, lovește cu racheta de hard. Anastasia închide game-ul cu primul as al partidei.
1-1, Break Potapova: Anastasia o agasează pe Simona cu defensiva fără cusur. Dubla campioană de Grand Slam nu reușește să se așeze bine pe lovituri, ajunge cu fracțiuni de secundă mai târziu.
1-0, Break Halep: Simona vrea să scurteze raliurile, lovește agresiv și trece în avantaj!
A început setul secund!

David Popovici s-a retras din finala de la 400 de metri liber! Informații de ultimă oră obținute de trimișii speciali ai Gazetei la Roma
CE DE ÎNOT
David Popovici s-a retras din finala de la 400 de metri liber! Informații de ultimă oră obținute de trimișii speciali ai Gazetei la Roma

6-4, Game și set Halep: În ciuda unor evidente probleme medicale, deplasare îngreunată și puncte abandonate fără luptă, Simona cucerește primul set.
5-4, Break Halep: Lovituri încântătoare reușite de Halep! Accelerează cu forehand-ul și deschide perfect unghiurile. Într-o permanentă defensivă, Potapova cedează.
4-4, Game Halep: Potapova caută loviturile decisive, dar Simona găsește soluțiile oportune pentru a ieși de sub presiune.
3-4, Game Potapova: Peste 10 minute de tenis, în care Simona a ratat 4 mingi de break.
3-3, Game Halep: Simona are de trudit pentru fiecare punct. Profită de două erori neprovocate ale adversarei.
2-3, Game Potapova: Rusoaica revine decisă după întrerupere. În această pauză a avut nevoie și de intervenția fizioterapeutului.

În game-ul cu numărul 5, la scorul de 30-30, jocul a fost oprit din cauza ploii. Pauza a durat mai bine de 30 de minute.
2-2, Break Potapova: Anastasia joacă surprinzător de bine în aceste momente. A scos mingi imposibile din defensivă, iar la returul pe mingea a doua este letală. Simona a înțeles acest lucru, forțează cu primul serviciu, dar are procentaje slabe momentan. 
1-2, Break Halep: Continua seria împotriva serviciului. 
1-1, Break Potapova: Sportiva din Rusia nu se abate de la strategia aleasă: lovește cât de tare poate. De această dată are șansă. 
1-0, Break Halep: Simona lovește foarte precis încă din primul game. Potapova încearcă să răspundă agresiv cu forehand-ul, dar greșește mult. 

Jucătoarele au ieșit la încălzire! Potapova va servi prima.

Citește și alte știri despre Simona Halep: 

Stupoare la conferința Simonei Halep: „Ai de gând să sărbătorești alături de fanii unguri?”. Cum a reacționat jucătoarea noastră

Simona Halep, epuizată după titlul cucerit la Toronto: „Nu speram să mai ridic acest trofeu. Patrick, îți mulțumesc!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (15)
267890
267890  •  17 August 2022, 21:18

Nicio pierdere daca nu mai joaca, ne scuteste de alte meciuri oribile.

zorrozabal
zorrozabal  •  17 August 2022, 16:15

Cum zicea și Rafael Nadal,nu e suficienta numai voința(extraordinara la amândoi)...„daca corpul nu mai raspunde”!Iar Simona nu cred ca va risca o accidentare,(prezentându-se și in turul doi),mai ales ca Kudermetova e o jucatoare buna,in evidenta ascensiune!

francescoli1974
francescoli1974  •  17 August 2022, 13:51
Postat de Gabi2020 pe 17 August 2022, 09:25

Se va retrage in stilul caracteristic , nu e accidentata.

Si foarte bine face,să se amenajeze pt US Open si posibil,Turneul Campionilor. Anul ăsta a fost bunicel pt ea,2 titluri,încă 3 semifinale jucate.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează