Articol de GSP - Publicat joi, 25 ianuarie 2018 10:37
Simona Halep a oferit o nouă serie de declaraţii după victoria magică reuşită în faţa lui Angelique Kerber în semifinalele de la Australian Open, scor 6-3, 4-6, 9-7, după 2 ore şi 32 de minute de joc.
La unul dintre interviurile de la finalul meciului, Halep a vorbit despre unul dintre momentele complicate traversate în timpul meciului, dar pe care a reuşit să-l depăşească cu brio.
"A fost un meci dramatic, a fost foarte foarte dur. Ştiam că adversara mea va lupta până la final Sunt fericită că am putut să câştig, fiindcă am jucat foarte bine în acest turneu.
La 4-3 în setul secund am avut minge de break, am simţit că am avut o şansă irosită acolo, dar nu m-am dat bătută, la fel cum nici ea nu s-a dat, şi am continuat să lupt până la final. Sunt foarte fericită pentru calificarea în finală.
Am mai jucat finale, sunt mult mai experimentată acum. Sper să fiu 100% în meciul cu Wozniacki de sâmbătă", a declarat Simona Halep, într-un interviu acordat fostului tenismen spaniol Alex Corretja, în prezent specialist la Eurosport.
Toate articolele despre victoria Simonei Halep cu Angelique Kerber:
3. Meci de foc în finala Australian Open » Locul 1 WTA se decide la Melbourne