SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON 2022

Simona Halep, înaintea duelului cu Anisimova: „A fost un chin, dar acum sunt pregătită!”

Campioana din 2019 a vorbit în conferința de presă despre obstacolele depășite în ultimii luni, în timpul colaborării cu Patrick Mouratoglou.
Campioana din 2019 a vorbit în conferința de presă despre obstacolele depășite în ultimii luni, în timpul colaborării cu Patrick Mouratoglou.

Articol de GSP - Publicat luni, 04 iulie 2022 22:40 / Actualizat marti, 05 iulie 2022 10:05

Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) a învins-o pe iberica Paula Badosa (24 de ani, 4 WTA), scor 6-1, 6-2, și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon. Campioana din 2019 a vorbit în conferința de presă despre obstacolele depășite în ultimii luni, în timpul colaborării cu Patrick Mouratoglou.

  • Sfertul de finală dintre Simona Halep și Amanda Anisimova va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Eurosport, miercuri, la o oră ce urmează să fie anunțată de organizatori. 

Simona Halep a ajuns pentru a cincea oară în sferturile de finală la Wimbledon. Sportivei din Constanța nu i-a fost ușor să revină în top, dar acum spune că se bucură de sportul care i-a oferit atât de multe. 

CTP, entuziasmat după victoria Simonei Halep cu Badosa: „N-am mai văzut de mult un meci câștigat psihic încă de la început” + Ce spune despre duelul cu Anisimova
WIMBLEDON 2022
CTP, entuziasmat după victoria Simonei Halep cu Badosa: „N-am mai văzut de mult un meci câștigat psihic încă de la început” + Ce spune despre duelul cu Anisimova

Conferința Simonei Halep, după calificarea în „sferturi” la Wimbledon

Moderatorul conferinței: Simona, spune-ne gândurile tale despre meciul de astăzi, te rugăm. 
Halep: A fost un meci grozav și sunt foarte mulțumită de modul în care am jucat. Mereu a fost o onoare să joc pe Terenul Central. Împotriva Paulei nu este niciodată ușor. Dar am rămas concentrată și mi-am făcut treaba. 

Jurnalist: Modul în care își construiești punctele este sublim. Cât de mult ai atribui antrenamentelor și cât IQ-ului tău tenisistic? 
Halep: Cred că munca depusă contează foarte mult. Ultimele două-trei luni au fost foarte încărcate. Sunt foarte fericită cu ce am realizat. E motivul progresului. Acum am încredere, abia aștept să merg la următorul nivel. 

Jurnalist: La Birmingham ai vorbit despre dificultățile pe care le-ai întâmpinat după accidentare, despre încrederea în tine. Într-un moment ca cel de astăzi, te gândește la tot ce ai făcut pentru a reveni aici? 
Halep: Înseamnă mult pentru mine că sunt în sferturile de finală aici, după tot chinul cu acidentările și cu lipsa de încredere. Dar, cum am mai spus, muncesc mult în fiecare zi pentru asta. Sunt foarte fericită de modul în care joc, e o plăcere să fiu pe teren. Acum mă bucur de tenis! Simt că sunt puternică. 

Jurnalist: Ce a fost cel mai greu pentru tine, accidentarea sau lipsa încrederii? 
Halep: Ambele. Când vin împreună, e foarte greu. Totul a început cu accidentarea care m-a ținut departe de tenis aproape patru luni. M-am chinuit o perioadă, dar e în trecut! Acum sunt aici, acum joc bine, mă simt bine. 

Simona Halep, înaintea meciului cu Anisimova: „Va fi o provocare, dar sunt pregătită”

Jurnalist: Câteva gânduri despre viitoarea adversară (n.r. Amanda Anisimova). Ai bătut-o acum două săptămâni, la Bad Homburg. 
Halep: Va fi diferit. Evident, pentru mine a fost un meci extraordinar atunci. Acum mă aștept să fie greu. Voi încerca să joc la fel ca astăzi, să rămân concentrată asupra mea. Știu că pot practica un tenis de calitate din nou, dar va fi o provocare mare. Sunt sferturile de finală la Wimbledon! Abia aștept, sunt pregătită! 

Jurnalist: Ai vorbit despre încredere și sentimente puternice. Cât de intense sunt emoțiile în acest moment? 
Halep: Sunt o persoană foarte emotivă. Acum mă distrez, sunt fericită cu adevărat. Mă bucur de tot ce mi se întâmplă. 

Jurnalist: Al cincilea tău sfert de finală la Wimbledon. Ce îți place cel mai mult la iarbă? 
Halep: Nu e ușor să ofer un răspuns pentru că iarba nu e suprafața mea favorită. Trebuie să te adaptezi. Îmi place pentru că este rapidă. Mă simt stabilă, picioarele mele sunt puternice pe această suprafață. Da, simt că suprafața asta mi se potrivește.

VIDEO Rezumatul meciului Simona Halep - Paula Badosa

Citește și alte știri de la Wimbledon 2022:

VIDEO Halep, avantaj moral în fața adversarei din „sferturile” Wimbledon 2022 » Ce s-a întâmplat în urmă cu 11 zile + Darren Cahill, punctul lor comun

Paula Badosa, doborâtă de eșecul cu Halep: „O zi pe care vreau să o uit! Nu am altceva de spus”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (1)
tikitakabarceloona
tikitakabarceloona  •  05 Iulie 2022, 02:27

Pregatita sa nu castige turneul fecesesegigista

Vezi toate comentariile (1)
Comentează