Articol de Cosmin Nistor (video) - Publicat marti, 30 iulie 2019 12:26
Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) a fost premiată azi pentru succesul obținut la Wimbledon. Simona Halep a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție oferită de Statul român, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, de la ora 12:00.
Îmbrăcată într-o ținută sobră, o rochie neagră, Halep a venit însoțită de familie, de echipa ei, dar și de iubitul Toni Iuruc.
SIMONA HALEP: „Sunt mândră că sunt româncă!”
„Sunt foarte emoționată. Este mai greu decât în finală. Vă mulțumesc. Este o mare onoare. E o recunoaștere și o prețuire față de munca mea. Sper să inspir toți copiii. Vreau să le mulțumesc parinților și antrenorilor pe care i-am avut de când am început tenisul. Ei au pus câte o cărămidă.
Mulțumesc echipei mele, lui Teo Cercel și domnului Dobre. Le mulțumesc românilor care mă susțin necondiționat. Cel mai mult le mulțumesc pentru energia pozivită. Sunt mândră că sunt româncă! Vreau să fiu o inspirație pentru toți copilașii. Sper să avem condiții pentru performanță. Vă mulțumesc!”, a spus Simona.
Klaus Iohannis: „Spui Simona Halep, spui România”
„Avem în fața noastră o mare campioană. A oferit românilor o mare bucurie, dar și un exemplu. Îi oferim cea mai înaltă distincție pentru trofeul de la Wimbledon, dar și pentru parcursul de până acum. Ați scris o pagină de istorie în doar 55 de minute. Ați reușit să deveniți prima jucătoare de tenis din România care deține acest titlu. Vă felicit!
A fost mai mult decât un meci. A fost o dovadă de concentrare. Ați demonstrat că prin efort și pasiune se pot obține rezultate deosebite. Vă mulțumesc pentru modul în care promovați România. Sunteți o luptătoare și refuzați să vă dați bătută.
Onorată audiență, permiteți-mi să îmi îndrept atenția către familia Simonei Halep. Vă mulțumesc pentru că ați crescut un mare sportiv, dar și un mare om, sincer, cu o conduită exemplară.
Vreau să-i felicit pe antrenori, medici, sponsori și prieteni. Simona Halep este deja una dintre cele mai iubite sportive din toate timpurile. Prin tenisul pe care-l practică, inspiră milioane de oameni. Și ajunge la inimile copiilor. Reprezintă un foarte serios model pentru tânăra generație.
Dragă Simona, performanța vă aparține în totalitate familiei și dumneavoastră. Este păcat că asemenea talente nu primesc sprijinul cuvenit din partea statului. Cel mai eleocvent exemplu e ca ați câștigat un turneu pe iarbă, fără să avem asemenea terenuri în România. Mulți copii renunță pentru că nu au condiții și sprijinul necesar. Când ei se pierd, pierde România. De azi înainte, când spui Simona Halep, spui România! Vă mulțumesc!”, a declarat Klaus Iohannis.
Vezi AICI Ceremonia
Citește și:
Primăria București, proiect pentru „Esplanada Simona Halep” » Va fi situată în centrul Bucureștiului
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”