Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 noiembrie 2019 17:13
Ion Țiriac a declarat de curând că a avut mai multe dialoguri aprinse cu Simona Halep de-a lungul carierei ei și a susținut că fostului lider WTA i-a fost teamă să joace în finala de la Wimbledon contra Serenei Williams. Simona a lămurit acum care e relația ei cu cel mai bogat român.
„A fost alături de mine tot timpul în ultimii 5 ani. Există o conexiune foarte specială între noi și mereu sunt motivată când vine la meciurile mele. Da, poate fi foarte dur câteodată.
În ziua meciului cu Serena mi-a zis că nu contează dacă o să câștig sau o să pierd. Mi-a zis că e cea mai mare zi pentru mine și că trebuie să profit de șansă, iar asta am și făcut. Mi-a dat și o îmbrățisare, ceea ce nu face de obicei”, a spus Simona pentru revista Tennis Head.
Ion Țiriac a dezvăluit săptămână trecută două dialoguri interesante pe care le-a avut cu Simona Halep.
„Eu o bruschez din când în când, dar asta e natura mea, nu am cum să mă schimb. Știi care e nenorocirea? La sportul ăsta întotdeauna am dreptate”, a spus Țiriac, dupa care a relatat dialogul, conform SportEd Talks.
Țiriac: Să-ți fie rușine când te uiți în oglindă față de mine, față de toată lumea! Unde ești?
Halep: Păi da, domnu' Țiriac dar n-ați văzut...
Țiriac: Unde ești, cum ești?
Halep: Da, dar nu mă luați așa!
Țiriac: Nu vrei să te iau așa? Du-te! Nu-mi mai da bună ziua și vezi-ți de treabă! Du-te!
I-A FOST FRICĂ DE SERENA WILLIAMS
Cei doi au avut discuții aprinse și anul acesta la Wimbledon. Țiriac a dezvăluit ce i-a transmis Simonei după meciul din turul 2: „Băi, fato, du-te, băi, acasa! Sau dacă rămâi intră pe teren și mori acolo!”.
Țiriac susține că înaintea finalei de la Wimbledon, contra Serenei Williams, Simona Halep i-a transmis că îi e teamă să intre pe teren, scrie sursa citată.
Halep: Domnu' Țiriac, vai de mine, mă bate asta iară!
Țiriac: Auzi, hai să facem o treabă! Du-te și ia avionul de la aeroport și du-te acasă! S-a uitat... Tu ești în finală la Wimbledon! Știi ce înseamnă să fii în finală? Te duci acolo și mori pe teren!
Halep: Păi cu publicul?
Țiriac: Care public?
Halep: Da domnu' Țiriac, dar asta a fost de o sută de ori acolo!