Articol de GSP - Publicat sambata, 17 februarie 2018 21:00
Petra Kvitova a reușit să se califice în finala turneului din Qatar după ce a învins-o pe Caroline Wozniacki într-un meci de peste două ore și jumătate, scor 3-6, 7-6 (3), 7-5, așa că Simona Halep revine pe primul loc de pe 26 februarie.
În acest moment diferența dintre Caroline Wozniacki și Simona Halep este de 45 de puncte, 8010, respectiv 7965, dar de pe 26 februarie românca va reveni pe locul 1 mondial. Nici Wozniacki, nici Halep nu vor juca la turneul din Dubai. Anul trecut, Caroline a ajuns până în finala turneului din Dubai, iar acum nu-și va putea apăra cele 585 de puncte. În schimb, Simona nu are de apărat niciun punct, așa că va rămâne cu toate cele 7965.
Revenire spectaculoasă a Kvitovei
Jucătoarea din Cehia a cedat primul set destul de categoric, în doar 31 de minute. În acest set Kvitovei nu i-a mers deloc primul serviciu, reușind să câștige puține puncte cu el.
Al doilea set a fost mult mai echilibrat, iar Kvitova a stat mai bine în teren și a reușit să-l câștige în tie-break, la 3.
În setul decisiv Kvitova a avut nervii mai tari și a reușit să se impună până la urmă cu 7-5 și să se califice în finală, unde o va întâlni pe Muguruza, calificată după abandonul Simonei Halep.