Articol de GSP - Publicat joi, 27 octombrie 2022 19:07 / Actualizat vineri, 28 octombrie 2022 09:33
În mijlocul scandalului de dopaj în care este implicată Simona Halep, fanii tenisului au scos la iveală o serie de declarații dure la adresa lui Patrick Mouratoglou, antrenorul româncei, în contextul în care tot mai multe voci cu greutate din sport arată cu degetul către staff-ul francez al Simonei.
- CONTEXT: Simona Halep a picat un test anti-doping la US Open 2022
- Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din acest an. Jucătoarea noastră a fost informată de testul pozitiv pe 7 octombrie.
Aravane Rezai (35 de ani), o altă jucătoare care a lucrat cu Mouratoglou, a acordat în 2020 un interviu pentru Punto de Break. După apariția veștii că Halep a fost depistată pozitiv, acest interviu a fost readus în actualitate pentru a întregi portretul antrenorului francez, acuzat voalat de nume importante din tenis că ar avea metode discutabile de antrenament și abordare a jucătoarelor cu care a colaborat.
O fostă elevă a lui Mouratoglou îl atacă pe antrenorul Simonei Halep
Aravane Rezai a început să lucreze cu antrenorul francez în finalul anului 2009, după ce a câștigat un turneu în Bali. Cei doi au colaborat un an, iar jucătoarea din Franța îl acuza pe antrenor că „este posesiv și că nu își asumă responsabilitățile”.
„La turneul din Bali l-am invitat pe prietenul meu, Patrick Mouratoglou. Am câștigat turneul și am decis să lucrăm împreună. La început, încă eram antrenată de tata și am lucrat cu ambii. Patrick mi-a adus o doză de profesionalism și m-a dus să mă antrenez pe cele mai bune terenuri.
Dar uneori era prea posesiv. Și nu își asuma responsabilitățile. A făcut presiuni asupra mea ca să-mi înfrunt părinții. M-a pus față în față cu ei pentru ca el să obțină ce dorea: control total. Voia să obțină rezultate și nu-i păsa în ce fel le obținea.
Îmi zicea «Îți promit că vei ajunge în Top 10. Trebuie să mă asculți». Am avut încredere totală în el. Dar nu e bine ca un bărbat să pună o fată tânără împotriva tatălui ei, în timp ce el stă și se uită.
E un om pasionat de tenis, dar nu aș pune că e un mare antrenor. E un foarte bun om de afaceri.
Dar nici nu îți poți imagina ce a făcut cu mine când am câștigat turneul de la Madrid... Abia mâncam, doar beam un pahar de lapte pe zi. Nici nu mâncam micul dejun. Abia puteam ridica telefonul. Eram ca într-o închisoare. Mă trezeam la 06:00 și alergam o oră sau două ore. Mă punea să fac exerciții chiar înainte de meci. Era prea mult. Oamenii din echipa lui, doctori sau nutriționiști, îi spuneau că mă voi accidenta dacă va continua în acest fel. Iar el le spunea că nu îi pasă.
Și nici nu-i păsa de sănătatea mea mentală. Punea multă presiune pe mine. Eram foarte slabă. Pentru fiecare meci mâncam doar foarte puțină salată. Aveam doar un pahar de lapte și salată în stomac. Nu mă lăsa să mănânc mai mult. Spunea că trebuie să slăbesc, dar nu se putea așa. Când lucram cu el, auzeam «Patrick tocmai a câștigat alt turneu». Asta e tot ce dorea, să fie cunoscut”, spunea Aravane pentru Punto de Break.
Patrick putea pleca în vacanță când eu mă antrenam, dar eu nu puteam să îmi iau o zi liberă
- Aravane Rezai
Fosta jucătoare a dat și mai multe detalii despre problemele personale apărute din cauza lui Mouratoglou.
Erau foarte multe certuri între tatăl meu și Mouratoglou. Ambii puneau presiune pe mine. Am început certurile cu tata și s-a terminat relația cu el. Nu doar cea profesională...
Am renunțat să mai vorbesc cu familia mea. M-am izolat de ei. Iar situația asta m-a distrus. Am intrat în depresie și am decis să nu mă mai antrenez.
Medicul naționalei timp de 27 de ani: „Nu e o greșeală! Niciun medic nu prescrie așa ceva, un antrenor, da!”
Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale de fotbal a României timp de 27 de ani, a vorbit despre scandalul care o are în prim-plan pe una dintre cele mai importante sportive din istoria țării noastre.
„Dochi”, așa cum era cunoscut în anturajul naționalei, exclude noțiunea de greșeală la acest nivel și precizează că „niciun medic din lume” nu ar putea încuraja un sportiv să ia un asemenea medicament, spre deosebire de un antrenor. La US Open 2022, turneu la care a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, Simona Halep era antrenată de Patrick Mouratoglou.
Nu există medic care să prescrie de bună voie așa ceva, dar antrenori da! Se poate să fi fost o greșeală a staff-ului. Se practică în mai multe sporturi și la mai multe nivele ca antrenori să recurgă la astfel de metode pentru a crește performanțele jucătorului și a-și mări reputația lor. La banii care se fac la acest nivel - nu e ca la Foresta Fălticeni -, nu se poate greși! Greșeala e exclusă! Simona poate invoca imixtiunea antrenorului, unul care a vrut să-i crească performanța prin furt. Niciun medic din lume nu ar putea prescrie un asemenea medicament unei sportive
- Pompiliu Popescu pentru GSP
Atac la Mouratoglou? O fostă mare campioană: „Este ușor să fii manipulat și controlat de oamenii care sunt buni la asta”
După apariția scandatului de dopaj care o are în centru pe Simona Halep, americanca Pam Shriver (60 de ani), fost număr 3 WTA la simplu și câștigătoare a 21 de Grand Slam-uri la dublu a postat un sfat pentru jucători, pe care mulți l-au citit ca pe o aluzie la situația Halep - Mouratoglou.
„Jucători, indiferent de nivelul la care vă aflați, aveți grijă când vă schimbați echipa în totalitate și renunțați la oamenii de încredere și la cei care v-au fost colegi ani la rând. Este ușor să fii manipulat și controlat de oamenii care sunt buni la a manipula și controla”, a scris Pam Shirver pe Twitter.
VIDEO Adrian Mutu: „Halep joacă cel mai greu meci al carierei”
Citește și
O nouă teorie cu privire la „cazul Simona Halep”: „Poate s-a contaminat prin atingerea unui produs”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”