Articol de GSP - Publicat sambata, 27 iulie 2019 17:49
Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) se pregătește pentru debutul pe sezonul de hard din America de Nord. Jucătoarea noastră se va întoarce pe teren la Rogers Cup, în Toronto, turneu care va debuta pe 5 august.
Calendarul WTA programează două turnee în săptămâna 29 iulie - 4 august, ambele în Statele Unite ale Americii, la San Jose și Washington. Simona nu va participa la niciuna dintre competiții, fiind într-o scurtă vacanță după titlul câștigat la Wimbledon.
3 jucătoare de top 10 joacă săptămâna următoare
Ucraineanca Elina Svitolina (7 WTA) și bielorusa Aryna Sabalenka (10 WTA) vor participa la turneul de la San Jose. Pe hardul din capitala Americii va merge doar Sloane Stephens (8 WTA).
Simona Halep, aproape 1.500 de puncte de apărat
- Rogers Cup (5-11 august)
Halep revine pe teren la Rogers Cup, competiție organizată anul acesta la Toronto. Turneul Premier 5 cu premii totale de 2.830.000 de dolari va fi primul test al româncei. Halep a câștigat anul trecut competiția, după o finală cu Sloane Stephens, scor 7-6 (6), 3-6, 6-4, și are de apărat 900 de puncte.
- Cincinnati (12-18 august)
Programul Simonei continuă cu un nou turneu Premier 5, la Cincinnati. Fostul lider mondial are de apărat 585 de puncte și aici, după ce a jucat finala anul trecut, pierdută cu Kiki Bertens, scor 6-2, 6-7(6), 2-6.
- US Open (26 august - 7 septembrie)
Halep scapă de grija punctelor la US Open, ultimul Mare Șlem al anului. Simo a părăsit competiția din primul tur anul trecut, învinsă surprinzător de Kaia Kanepi, jucătoare aflată pe locul 44 în acel moment, scor 2-6, 4-6.
Câte puncte are de apărat Simona în perioada următoare:
- 900 la Toronto
- 585 la Cincinnati
- 10 la US Open
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”