SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP

„A fost accident, neglijență sau mână criminală?” » Simona Halep, dezvăluire de impact: „Nu avea ce să caute acolo”

Articol de , - Publicat joi, 07 martie 2024 22:18 / Actualizat vineri, 08 martie 2024 01:24

Simona Halep a participat, joi seara, la prima emisiune televizată după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus suspendarea pentru dopaj de la patru ani la nouă luni. Fostul lider mondial a făcut o retrospectivă amănunțită a lunilor de calvar prin care a trecut.

Halep a retrăit momentul zero al intrării sale în reputata academie a lui Patrick Mouratoglou și discuțiile pe care le-a avut cu staff-ul francezului în privința suplimentelor pe care să le utilizeze. Fosta campioană de la Wimbledon și Roland Garros spune că s-a asigurat de două ori înainte de a folosi produsul respectiv și că nu-și poate reproșa ceva din acest punct de vedere.

Simona Halep, la emisiunea lui Mihai Gâdea, pe Antena 3 CNN: „Serena e prea mare pentru o astfel de postare!” » Toate declarațiile
HALEP, VICTORIE LA TAS
Simona Halep, la emisiunea lui Mihai Gâdea, pe Antena 3 CNN: „Serena e prea mare pentru o astfel de postare!” » Toate declarațiile

Simona Halep face dezvăluiri despre suplimentele primite de la Academia Mouratoglou: „Niciodată nu m-am gândit că pot trece printr-o asemenea nedreptate”

„Când m-am dus la Academie (n.r. la Patrick Mouratoglou), am spus că voi crede total în oamenii cu care lucrez. Așa a fost mereu. Când îți angajezi oameni să lucreze cu tine, nu trebuie să ai îndoieli. Așa s-a întâmplat și acum.

Am discutat că trebuie să îmi schimb suplimentele pentru că aveau prea mult zahăr. Când mi-au recomandat acest supliment, am întrebat dacă sunt sigure și testate.

Eu toată viața mea am fost stresată cu acest lucru. Niciodată nu m-am gândit că pot trece printr-o asemenea nedreptate. Când le-am luat din nou, am mai întrebat o dată. Mai mult nu puteam să fac. Poate ar fi trebuit, dar niciun sportiv nu merge singur la laborator”, a spus Simona Halep, în emisiunea moderată de Mihai Gâdea la Antena 3 CNN.

Simona Halep a acceptat invitația » Revine în circuit peste două săptămâni: „Abia aștept!”
REVENIRE
Simona Halep a acceptat invitația » Revine în circuit peste două săptămâni: „Abia aștept!”

Simona Halep, luată la întrebări de Mihai Gâdea: „A fost accident, neglijență sau mână criminală?”

Simonei Halep i-a fost adresată apoi o întrebarea frontală: „A fost accident, neglijență sau mână criminală?”.

Replica lui Halep a fost: „Neglijență din partea echipei pentru că nu a verificat, dar și o întâmplare, un ghinion. Nu avea ce să caute acea substanță în suplimentul respectiv.

Din câte am înțeles, când se face acest produs, când se amestecă, e posibil să fi rămas ceva dinainte pe blender. Sunt convinsă că nu au făcut-o cu rea intenție. Toți cei de la Academie și-au asumat, au semnat niște formulare în care au recunoscut că este vina lor. Toată lumea a știut înaintea primului meu interogatoriu”.

Când mi-am făcut echipa de apărare, le-am spus: «Cereți toate camerele video, cu cine am fost, cu cine am stat. Să vedem dacă s-a întâmplat ceva!» Acesta este primul gând, că cineva mi-ar face rău. Nu credeam în răutate, dar am cerut să facem tot ce se poate pentru a vedea de unde vine problema. Așa a fost primul gând, că cineva voia să îmi facă rău

- Simona Halep

VIDEO Simona Halep, declarații la revenirea in țară despre urările lui Chris Evert și ironiile Serenei Williams + un sfat pentru tinerii sportivi

Citește și alte știri despre Simona Halep:

Simona Halep, la emisiunea lui Mihai Gâdea, pe Antena 3 CNN: „A fost cel mai mare șoc când am văzut că documentul vine din România”

Simona Halep a acceptat invitația » Revine în circuit peste două săptămâni: „Abia aștept!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
Trandafir
Trandafir  •  08 Martie 2024, 13:12

In general ca se se intample o nenorocire conlucreaza mai multi factori. In cazul de fata sunt mai multi factori.. 1. Naivitate/prostie din partea Simonei sa se predea in totalitate echipei greco-francezului, renuntand fara minte si caracter la echipa ei de romani. 2. Crasa neglijenta din partea intregii echipe franceze. 3. Neglijenta, incoimpetenta, prostie din partea #specialistilor# romani de la laboratorul WADA Bucuresti. 4. Incompetenta din partea Sport Resolution.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează