Articol de GSP - Publicat luni, 21 septembrie 2020 16:31 / Actualizat luni, 21 septembrie 2020 17:15
Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a câștigat în premieră turneul de la Roma, după victoria reușită în fața Karolinei Pliskova (28 de ani, 4 WTA), scor 6-0. 2-1 (abandon).
În discursul de la finalul meciului, Halep le-a mulțumit celor aproximativ 1.000 de spectatori prezenți în tribune, apoi a avut câteva vorbe frumoase și pentru adversara sa, nevoită să abandoneze din cauza unor probleme lombare.
„Mulțumesc tuturor că ați venit. A fost frumos să joc pentru două zile la rând cu public în tribune. S-a simțit energia voastră. Sunt vremuri dificile, dar chiar m-am bucurat să fiți aici. Felicitări Karolinei, în mod sigurul nu e modul în care ți-ai fi dorit să termini acest turneu. Sper să-ți revii cât mai rapid, recuperare ușoară, să ne vedem în finala de la Roland Garros!
După două finale disputate, am putut în sfârșit să câștig acest titlu. În 2013, am fost foarte fericită pentru acea semifinală reușită la Roma. Am mai jucat două trofee aici, în sfârșit am reușit să pun mâna pe acest minunat trofeu. Mulțumesc tuturor, mulțumesc organizatorilor turneului care au fost foarte atenți cu noi. Bineînțeles, mulțumesc mult echipei mele”, a afirmat Simona Halep la finalul meciului.
Karolina Pliskova: „Întotdeauna e dificil să joc împotriva Simonei”
„Mulțumesc tuturor că ați venit și ne-ați urmărit. E dezamăgitor să nu pot termina meciul, dar Simona a jucat foarte bine, întotdeauna e dificil să joc contra ei Felicitări pentru această săptămână, felicitări și echipei tale, meriți acest trofeu. Felicitări și echipei mele, care întotdeauna e alături de mine. Am amintiri grozave de la Roma și sper să mă întorc la anul”, a spus și Pliskova, în speech-ul de la finalul meciului.
CTP după victoria Simonei Halep la Roma: „Sunt două lucruri pe care nu le înțeleg la Pliskova”
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul