Articol de Roxana Fleşeru - Publicat luni, 21 septembrie 2020 16:15 / Actualizat luni, 21 septembrie 2020 18:49
Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a câștigat finala turneului WTA de la Roma, învingând-o pe Karolina Pliskova (28 de ani, 4 WTA) cu 6-0, 2-1, după doar 30 de minute. Cehoaica nu a mai putut continua partida din cauza unor probleme la spate.
- Halep ajunge la 22 de trofee câștigate în carieră, din 39 de finale disputate. E cel de-al treilea titlu la rând cucerit de Halep, după cele câștigate la Dubai și Praga.
Primul set parcă a fost o clipire mai lungă. Doar de douăzeci de minute a avut nevoie Simona Halep pentru a și-l trece în cont cu un 6-0 convingător. Scorul a fost unul dureros atât la propriu cât și la figurat pentru Karolina Pliskova, care a intrat pe teren cu un bandaj la coapsa stângă, iar în pauză primit unele îngrijiri de la fizioterapeut în zona lombară. În primele secvențe ale meciului, Simona a avut parte și de un eveniment neplăcut: a alunecat pe zgură, dar din fericire nu s-a lăsat cu urmări, așa cum a fost în 2017, când a avut cu probleme la gleznă.
Pe lângă jocul foarte bun etalat de Simona Halep, care a reușit câteva retururi de kinogramă, era clar că e ceva în neregulă cu Pliskova. Cehoaica în vârstă de 28 de ani nu a reușit nicio lovitură direct câștigătoare, un lucru straniu pentru o jucătoare agresivă ca ea. După un asemenea scor, s-au mai jucat doar 11 minute și trei game-uri, Karolina Pliskova decizând că nu mai poate continua. În astfel de situații mereu se pune întrebarea dacă nu mai putea rezista câteva game-uri pentru a nu-i strica sărbătoarea învingătoarei.
Însă, cu Roland Garros în mai puțin de o săptămână, e clar că Pliskova nu a vrut să agraveze accidentarea. Astfel Simona Halep câștigă trofeul de la Roma, singurul care-i lipsea din palmares dintre cele mari desfășurate pe zgură, după ce s-a impus la Roland Garros în 2018 și la Madrid în 2016 și 2017. O triadă pe care o mai au în palmares doar Maria Sharapova și Serena Williams.
- foto: Guliver/Getty Images
Simona Halep - Karolina Pliskova 6-0, 2-1 (Abandon)
2-1, Break Halep: Simona câștigă din nou pe serviciul adversarei, iar adversara ia decizia de a se retrage din cauza problemelor cu care s-a confruntat. Victorie și titlu pentru Simona Halep la Roma.
⇒1-1, Break Pliskova! Primul game reușit de jucătorea din Cehia în întreaga partidă. Simona nu s-a regăsit pe durata acestui game, a comis câteva erori neforțate, lovind scurt în schimburi. Până la urmă, a fost pedepsită de Pliskova, care a încheiat superb, cu un forehand necruțător.
⇒1-0, Break Halep! Simona începe excelent și setul secund. Câștigă pe serviciul cehoaicei, care nu pare în apele ei, acuzând în continuare probleme în zona lombară. Victoria pare o formalitate în acest moment pentru Halep.
⇒ A început setul secund, Pliskova se află la serviciu!
⇒ 6-0, Game, Set Halep! Fără cusur! Simona își face fără probleme serviciul și încheie în doar 21 de minute un prim set pe care l-a dominat în totalitate! Imediat după finalul primei manșe, Pliskova a cerut intervenția trainer-ului, ea având probleme la spate.
⇒ 5-0, Break Halep! Pliskova nu se regăsește, iar Simona e singura jucătoare prezentă pe teren. Break la zero reușit de Halep, care se desprinde în primul set al finalei de la Roma. 5-0, după doar 18 minute
.@Simona_Halep has made an INCREDIBLE start.
— Internazionali Bnl (@InteBNLdItalia) September 21, 2020
With shots like this...😲#IBI20 #WTApic.twitter.com/KyO0tLvLui
⇒ 4-0, Game Halep! Simona joacă entuziasmant în aceste momente! Pliskova a condus cu 40-0 pe serviciul Simonei, dar Halep a salvat impresionant cele trei mingi de break ale cehoaicei. Halep a câștigat cinci puncte la rând și a încheiat game-ul cu un as.
⇒ 3-0, Break Halep! Început perfect de meci pentru Simona, care profită din plin și de erorile neforțate comise Pliskova. Românca se impune din nou pe serviciul adversarei, la capătul unui game încheiat de cehoaică printr-o dublă greșeală.
⇒ 2-0, Game Halep: Simona ne dă emoții la primul său game pe serviciu, după ce a alunecat pe zgură în timp ce încerca să ajungă la o minge trimisă de Pliskova. Totuși, Halep s-a regrupat excelent și a câștigat game-ul la 15.
⇒ 1-0, Break Halep! Start excelent de meci pentru jucătoarea noastră, care face break încă din game-ul inagural. Simona a început ezitant, cu două retururi simple trimise în fileu, dar apoi și-a intrat în ritm și a dominat-o pe adversara sa. Halep a încheiat game-ul entuziasmant, cu un backhand superb în lung de linie.
⇒ A început meciul! Karolina Pliskova va servi prima
⇒ Cele două jucătoare se află la încălzire, iar meciul va începe în scurt timp!
This one will be epic! @KaPliskova @Simona_Halep #IBI20 pic.twitter.com/Ns7rJxr0wp
— Internazionali Bnl (@InteBNLdItalia) September 21, 2020
Citește și alte știri din tenis:
CTP, după meciul care a dus-o în finală pe Simona Halep: „A «pus-o» cu capul pe Muguruza”
Presa din Spania, despre Halep: „Nu se oprește dacă simte sânge”
Raluca Olaru, înfrângere în cea mai importantă finală a carierei » Câți bani a câștigat la Roma
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”