SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

SIMONA HALEP LA ROLAND GARROS / Darren Cahill preconizează un nou turneu de excepție pentru Halep: „Simona e una dintre favorite”

Simona Halep cu trofeul câștigat anul trecut la Roland Garros // Foto: Guliver/GettyImages
Simona Halep cu trofeul câștigat anul trecut la Roland Garros // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 23 mai 2019 11:42

ROLAND GARROS // Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep (3 WTA), a vorbit într-un podcast pentru „Accent Tennis” despre favoritele din acest an de la Roland Garros.

Anul trecut Darren Cahill trăia alături de Simona Halep, la Roland Garros, unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei sale de antrenor. În 2019, australianul va privi de la distanța lupta româncei de a apăra trofeul.

Sunt multe jucătoare cu potențial de a câștiga. Simona e una dintre ele, chiar dacă nu s-a impus în niciun turneu pe zgură anul acesta, dar nici în 2018 nu o făcuse”, a spus el.

„Nu poți să nu o iei în considerare pe Simona când vine vorba despre zgură. A avut două meciuri foarte bune în Fed Cup, apoi a atins finala la Madrid, unde Kiki Bertens a jucat incredibil pentru a o învinge, dar și ea a avut șansele ei. A venit apoi o înfrângere dezamăgitoare la Roma”.

Australianul a continuat: „Kvitova este o jucătoare de urmărit, la fel și Naomi Osaka dacă își regăsește încrederea, Bertens e în formă. Cred că sunt zece sau douăsprezece jucătoare care au șanse la trofeu”.

Cu toate acestea, Cahill a spus: „Cred că învingătoarea va veni dintre cele care au arătat o formă bună în sezonul de zgură. Au adunat încredere, joacă bine. Ceea ce a reușit Jelena Ostapenko în 2017 este e o raritate”.

Un întreg pluton de pretendente

Ce alte jucătoare mai trebuie urmărite la Roland Garros? „Ashleigh Barty, Sloane Stephens, dacă trece de primele meciuri, e un semn de întrebare și cu Elina Svitolina, care dacă își regăsește forma și e sănătoasă poate emite pretenții.

Serena Williams, chiar dacă a jucat un singur meci pe zgură, poate oricând să pună probleme. Arina Sabalenka nu a avut un sezon prea bun, dar e și ea periculoasă. Poate Madison Keys sau Garbine Mugurza. Aș putea continua la nesfârșit, de aceea circuitul feminin e fascinant pentru că sunt multe jucătoare care au șanse”, a mai spus Darren.

Ochii pe vreme

Antrenorul australian a atras atenția asupra unui aspect extrem de important în deciderea câștigătorilor și trage un semnal de alarmă. „La Paris condițiile meteo se pot schimba dramatic în câteva ore, nu mai vorbesc de la o zi la alta.

Când e uscat și soare și zgura e rapidă trofeul poate fi câștigat de un anumit tip de jucătoare, iar când e înnorat și apare și un pic de ploaie jocul e încetinit și devine cu totul alt turneu. Să te lupți cu felul în care vremea schimbătoare afectează jocul mi se pare una dintre cele mai mari provocări la Roland Garros”, a spus el.

Apoi a continuat: „Vă dau un exemplu, în 2016, când Simona a pierdut în fața lui Sam Stosur în optimi de finală, eram foarte încrezători. A fost o vreme însorită pe tot parcursul sezonului de zgură. Simona a câștigat atunci la Madrid și juca un tenis incredibil, iar când a ajuns la meciul acela, deja plouase timp de două zile.

Sam a evoluat fantastic, dar Simona nu putea distribui deloc mingea, nu putea trece mingea de Sam, atât de grea se făcuse. Condițiile meteo vor juca un rol important și în acest an la Roland Garros”.

Al doilea turneu de Mare Șlem al anului debutează duminică, iar prognoza pentru prima săptămână e plină de zile cu ploaie.

 Vezi și:

SIMONA HALEP LA ROLAND GARROS // FOTO Halep, poză specială la Turnul Eiffel cu Pliskova, Svitolina și Coric » La ce au făcut reclamă cei patru

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Au trecut la următorul nivel! Arena-SF inaugurată de americani poate să VÂNDĂ din energia pe care o produce: imagini spectaculoase
Baschet
Au trecut la următorul nivel! Arena-SF inaugurată de americani poate să VÂNDĂ din energia pe care o produce: imagini spectaculoase
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Fostul „vârf” al României i-a găsit atacant lui Gigi Becali: „Altul din Superliga nu văd la FCSB!”
Superliga
Fostul „vârf” al României i-a găsit atacant lui Gigi Becali: „Altul din Superliga nu văd la FCSB!”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (3)
observator979
observator979  •  23 Mai 2019, 22:23

Eu cred ca Simona o sa faca un alt turneu bun la Roland Garros 2019, unde a jucat 3 finale pana acum, si a castigat una, in ultimii 5 ani. Tragerea la sorti pare buna, e de ajuns sa joace bine meci de meci si sa castige. HAI SIMONA!

mikidiki
mikidiki  •  23 Mai 2019, 13:31

O jucatoare care doar urla probabil locul 80-90 e cel real!

speedyhalepinia
speedyhalepinia  •  23 Mai 2019, 12:47

Până în sferturi e out. Și pică și din top10. O neputincioasă!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează