Articol de GSP - Publicat luni, 27 mai 2019 17:17
Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) și australianca Ajla Tomljanovic (26 de ani, 47 WTA) joacă marți, în jurul orei 16:00, în meciul trei de pe arena centrală de la Roland Garros.
- Meciurile lui Halep și Begu de mâine sunt liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Eurosport.
Înfruntarea dintre Halep și Tomljanovic e programată după meciul de pe tabloul masculin John Millman (56 ATP) - Alexander Zverev (5 ATP) și debutul liderului WTA Naomi Osaka împotriva slovacei Anna Karolina Schmiedlova (90 WTA).
Irina Begu (116 WTA) și chinezoaica Lin Zhu (106 WTA) joacă tot marți, de la 12:00, în primul meci de pe terenul cu numărul 12.
Cine e Ajla Tomljanovic, adversara din primul tur a simonei
În vârstă de 26 de ani, australianca de origine croată Ajla Tomljanovic, 47 WTA, are cel mai bun rezultat la un Grand Slam la Roland Garros în 2014 - optimi de finală. De atunci, a trecut peste o accidentare serioasă la umăr, care a dus-o până pe locul 930 WTA. Revenită în circuit full time în 2018, Tomljanovic a reușit să treacă de primul tur la un singur Grand Slam, US Open 2018.
Cu cine poate juca Simona Halep la Roland Garros dacă trece de Tomljanovic:
- Turul II: Învingătoarea dintre Chloe Paque și Magda Linette
- Turul III: Una dintre Eugenie Bouchard, Daria Gavrilova, Lesia Tsurenko
- Optimi: Una dintre Qiang Wang, Daria Kasatkina
- Sferturi: Una dintre Aryna Sabalenka, Sorana Cîrstea, Mihaela Buzărnescu
- Semifinale: Naomi Osaka