Articol de Luminița Paul - Publicat miercuri, 23 octombrie 2019 16:05
Simona Halep (28 de ani, 5 WTA ) a jucat de patru ori în Turneul Campioanelor la Singapore. La Shenzhen va fi tot hard indoor, dar ce caracteristici are?
- Turneul Campioanelor, găzduit în premieră de Shenzhen (China), se va disputa în perioada 27 octombrie - 3 noiembrie.
Timp de cinci ani balul feminin de final de sezon s-a desfășurat la Singapore, în Singapore Indoor Stadium. Pentru Simona Halep, singura jucătoare care s-a calificat la WTA Finals consecutiv în ultimii 6 ani, a fost o gazdă primitoare la început, apoi însă lucrurile s-au schimbat pentru româncă. La prima participare a reușit și cel mai bun rezultat al ei. A atins finala, performanță însoțită și de bonusul succesului din grupe în fața Serenei Williams. În următoarele trei ediții însă, a reușit câte o victorie, de fiecare dată în primul meci, urmată de două înfrângeri, fără a merge mai departe.
Suprafața pe care s-a jucat la Singapore – cea de la ultimele 17 ediții, mai puțin acei trei ani de la Doha – este hard indoor. În cazul competiției desfășurate în statul-insulă, aceasta era una destul de diferită. O amenajare temporară pe o platformă de lemn, peste care era așternută suprafața de joc propriu zisă, din acrilic, pentru a se obține un teren de hard veritabil.
Postamentul de bază al sălii este de beton, panourile de lemn fiind așezate deasupra unui suport-tampon, menit să absoarbă 20-25% din șoc.
Finala Turneului Campioanelor din 2014, Halep - Serena
„Lemnul face diferența”
În 2014, odată cu rezultatul important atins, s-a spus că e o suprafață care o avantajează pe Simona, fiind destul de lentă. Viteza covorului de joc, în cazul hardului, se reglează în funcție de acrilicul folosit, de formula acestuia, de numărul de straturi. Românca remarca același lucru, întrebată în 2018 în conferința de presă dinaintea începerii turneului, că suprafața „e un pic mai lentă. Lemnul face diferența, e mai greu pentru picioare. Nu e însă diferit față de anii trecuți”.
La Shenzhen se va juca tot pe hard indoor, în Shenzhen Bay Sports Centre, numit și Spring Cocoon, o arenă multifuncțională inaugurată în 2011. Și care pentru tenis va avea o capacitate de 12.000 de locuri. Rămâne de văzut ce caracteristici de viteză va avea terenul amenajat în China. Și cum se vor adapta cele 8 jucătoare calificate, care vor lupta pentru titlul cucerit anul trecut de Elina Svitolina.
Halep este deja acolo de câteva zile, a făcut antrenamente pe covorul vopsit în gri. Va fi primul ei concurs după Beijing, unde a pierdut în turul secund, acuzând însă probleme la spate ce își făcuseră apariția de la turneul precedent, cel de la Wuhan. Revenită acasă, a anunțat că se retrage de la Moscova, a urmat un tratament, a făcut pauză, apoi a reluat pregătirea în vederea participării la WTA Finals. Cu ce parcurs – vom vedea de duminică încolo.
Halep s-a antrenat la Shenzhen
@Simona_Halep today's practice in Shenzhen
— edina supuran (@edinasupuran) October 22, 2019
source : weibo pic.twitter.com/4mUTvUzqLz
După 8 luni
Halep a jucat puțin pe hard indoor în ultimii ani, câștigând două titluri în 2013, la Moscova și Sofia.
Simona nu a mai disputat un meci pe hard indoor din februarie, când obținea două victorii cruciale pentru România în întâlnirea de Cupa Fed contra Cehiei, de la Ostrava. Le bătea atunci pe Karolina Pliskova și Katerina Siniakova, iar team-ul tricolor avansa în semifinale. De când a urcat în elită, Halep a disputat destul de puține concursuri pe hard în sală, patru dintre ele fiind chiar la WTA Finals de la Singapore. În unii ani, 2014, 2015, 2016, 2018, a fost chiar unicul ei turneu jucat pe această suprafață. În 2014 a jucat la Paris, în sală, dar pe carpetă. Cele mai bun rezultate sunt titlurile cucerite în 2013 la Tournament of Champions de la Sofia, finală cu Samantha Stosur, și Moscova, turneu de categorie Premier, în fața aceleiași adversare.
Bilanț pe hard indoor în circuitul WTA
- 25 de victorii
- 14 înfrângeri
Turnee pe hard indoor jucate de Simona Halep
- Singapore 2014, 2015, 2016, 2017
- Cupa Fed 2019 (cu Cehia), 2016 (cu Germania), 2015 (cu Spania), 2014 (diferite adversare în Grupa I)
- Sankt Petersburg 2017
- Sofia 2013
- Moscova 2013, 2012
- Linz 2012
- Luxembourg 2011
6 turnee pe hard indoofac parte din calendarul WTA 2019: Sankt Petersburg (Premier), Budapesta (International), Linz (International), Moscova (Premier), Luxemburg (International), Shenzhen (Turneul Campioanelor)
Unde s-a disputat Turneul Campioanelor
Perioadă | Locație | Suprafață |
1972-1973 | Boca Raton | zgură |
1974-1976 | Los Angeles | carpetă |
1977 | New York | carpetă |
1978 | Oakland | carpetă |
1979-2000 | New York | carpetă |
2001 | Munchen | hard indoor |
2002-2005 | Los Angeles | hard indoor |
2006-2007 | Madrid | hard indoor |
2008-2010 | Doha | hard |
2011-2013 | Istanbul | hard indoor |
2014-2018 | Singapore | hard indoor |
2019-2028 | Shenzhen | hard indoor |